Firma Celestica îi pune pe orădeni la mişcare. Patru aparate de fitness în aer liber au fost montate de angajaţii companiei în parcul I. C. Brătianu, ca să poată fi folosite gratuit de orice orădean.

"Sunt aparate pe diverse grupe de muschi: spate, pectorali, gambe şi abdomen. Se folosesc individual sau în tandem", a explicat Doru Verdeş, angajat Celestica, luni, la inaugurarea complexului. Aparatele vor putea fi folosite de orice orădean, indiferent de vârstă. Totodată, ele sunt realizate dintr-un material dur, astfel încât să nu poată fi distruse prea uşor de vandali.

Prezent la inaugurarea aparatelor, viceprimarul Mircea Mălan le-a mulţumit angajaţilor Celestica pentru efort. "Dincolo de valoarea acestor aparate, este o importantă valoare simbolică, aţi arătat că vă pasă de ce întâmplă în oraşul nostru", le-a spus edilul angajaţilor Celestica.

Toate cheltuielile de amenajare au fost suportate exclusiv de Celestica. Aceeaşi companie va mai amenaja două astfel de locuri de fitness în aer liber în Parcul Liniştii şi pe Splaiul Crişanei.