Ca zațul în cana de cafea s-au așternut lucrurile și la licitația pentru cafeneaua literară care va funcționa în următorul an în Casa Darvas-La Roche. Așa cum previziona Bihorel, câștigător este lanțul de cafenele Street Coffee Roasters, care deja are o cafenea în imobilul-muzeu, în baza unui contract de asociere încheiat vara trecută.

Licitația a atras o ofertă, chiar mai bună, și din partea unui alt brand orădean, Snooz, dar concurența a fost mai degrabă de decor. Snooz are doar două cafenele în oraș, așa că i-a fost aproape imposibil să concureze cu Street Coffee Roasters, care are 17 locații, iar criteriul de selecție determinant a fost cash-flow-ul, adică banii de care dispun firmele ofertante.

Chiria lunară pe care o va plăti Street Coffee Roasters pentru spațiul din Casa Darvas-La Roche este de 11.100 lei (fără TVA), adică puțin peste prețul de pornire de 10.460 lei, și sub oferta de 12.000 lei a celor de la Snooz, perdanți doar pentru că... n-au mai mulți bani în conturi.

La chiria lunară, se adaugă și 5% din încasări, pentru utilități. Selectarea ofertei mai mici aruncă în ridicol însăși ideea de licitație, însă reconfirmă sloganul cunoscut: Oradea - orașul faptelor bune. Pentru cine trebuie...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!