România a fost inclusă pe lista roşie de către autorităţile din Cehia din cauza numărului mare de infecții cu Covid-19. Începând de luni, cetăţenii care vin din ţara noastră vor trebui să îşi notifice prezenţa pe teritoriul Republicii Cehe şi să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru Covid-19, după cum anunță România24.ro, citând un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Măsura intră în aplicare pe 3 august, ora 00.00.

„Astfel, conform informaţiilor comunicate de autorităţile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei (spre deosebire de persoanele din statele terţe, aflate pe lista roşie), însă, imediat după intrare, trebuie să îşi notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat (hotel, locuinţă) şi să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru Covid-19, în situaţia în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină”, arată sursa citată.

Și persoanele care, în ultimele 14 zile, au stat mai mult de 12 ore în România trebuie să anunțe autoritățile sanitare din Cehia și să facă testul Covid-19.

Măsurile nu se aplică personalului din domeniul transportului internaţional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare, cetăţenilor UE şi străinilor posesori ai unui permis de şedere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează statul în termen de 12 ore.

De asemenea, tranzitul este permis doar în condiții stricte: românii care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiţia să nu părăsească zona de tranzit din aeroport; cetăţenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuşi niciunei condiţionări sau obligaţii, dacă durata tranzitului nu depăşeşte 12 ore.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965; 00420 257 530426. Cei care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al ambasadei 00420 607 078 501.