Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri în consultare publică proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026–2027.
Potrivit propunerii, elevii se vor întoarce la cursuri pe 7 septembrie 2026, iar anul școlar se va încheia pe 18 iunie 2027, una dintre noutăți fiind reducerea opțiunilor pentru vacanța la decizia inspectoratelor școlare.
Diferit pentru anii terminali
Conform proiectului, anul școlar 2026–2027 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri și se va derula între 1 septembrie 2026 și 31 august 2027, cursurile efective urmând să înceapă pe 7 septembrie.
Pentru elevii din anii terminali, structura rămâne diferențiată: clasele a XII-a (zi, seral și frecvență redusă) vor încheia cursurile pe 4 iunie 2027, iar clasele a VIII-a pe 11 iunie 2027. Elevii din liceele tehnologice (cu excepția clasei a IX-a) și din învățământul profesional vor avea 37 de săptămâni de cursuri, până pe 25 iunie 2027.
Proiectul propune, ca și în anii anteriori, structurarea anului școlar în cinci intervale de cursuri, separate de vacanțe. Astfel, cursurile ar urma să se desfășoare:
- între 7 septembrie – 23 octombrie 2026;
- 2 noiembrie – 22 decembrie 2026;
- 11 ianuarie – 19 sau 26 februarie 2027, în funcție de opțiunea inspectoratelor;
- 1 sau 8 martie – 23 aprilie 2027;
- 5 mai – 18 iunie 2027.
Vacanțele prevăzute sunt cea de toamnă (24 octombrie – 1 noiembrie 2026), vacanța de iarnă (23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027), vacanța de primăvară (24 aprilie – 4 mai 2027) și vacanța de vară (19 iunie – 5 septembrie 2027).
Vacanța „mobilă”, cu opțiuni mai puține
Principala modificare față de anii școlari anteriori vizează vacanța de schi, care este la decizia inspectoratelor școlare județene. Dacă până acum existau trei săptămâni posibile din care județele puteau alege, pentru anul școlar 2026–2027 opțiunile se reduc la două: 22-28 februarie sau 1–7 martie 2027.
Ministerul justifică această schimbare prin faptul că, în practică, majoritatea județelor au ales constant aceleași două intervale, în timp ce a treia opțiune a fost preferată de cel mult trei județe. În plus, perioada propusă ar permite un echilibru mai bun al numărului de săptămâni consecutive de cursuri.
Corelare cu examenele naționale
Structura propusă a fost gândită și în funcție de calendarul examenelor naționale. Potrivit Ministerului Educației, probele de competențe din cadrul Bacalaureatului 2027 ar urma să se desfășoare în ultimele două săptămâni de cursuri, iar Evaluarea Națională și probele scrise ale Bacalaureatului în cele două săptămâni de după finalizarea cursurilor.
Ministerul subliniază că, dacă anul școlar ar începe pe 14 septembrie, cursurile s-ar încheia abia pe 25 iunie, ceea ce ar duce la decalarea cu o săptămână a examenelor naționale. De asemenea, simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt avute în vedere pentru luna martie 2027.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde”
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor putea fi organizate între 7 septembrie 2026 și 23 aprilie 2027, în intervale de câte cinci zile consecutive, stabilite la nivelul fiecărei unități de învățământ, în perioade diferite de cursuri. În liceele tehnologice și în învățământul profesional, aceste săptămâni vor include activități de instruire practică.
Proiectul de ordin se află în consultare publică, iar forma finală a structurii anului școlar 2026–2027 va fi aprobată după analizarea feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social.
Citește aici proiectul de ordin: