Orădeanul Călin Pop, solistul formaţiei Celelalte Cuvinte, a lansat o piesă care vorbeşte despre complicata perioadă pe care o traversăm, dar şi despre viitor şi speranţe. "O lume schimbată aşteaptă un alt an", cântă orădeanul, întrebându-se totodată "Ce vremuri oare vor veni?". 

Numită "Un Alt an", piesa a fost făcută publică în ultima zi din 2020 şi urmează să fie inclusă pe albumul solo "Cutia cu secrete", programat să apară în 2021.

Artistul a dezvăluit că a compus piesa în perioada în care se afla în izolare, după ce a fost depistat cu Covid-19. 

"Piesa e compusă în nefasta recentă perioadă de tratament şi izolare pe care am traversat-o după ce am fost depistat pozitiv. Din nelinişti şi gânduri si fiori care m-au încercat am simţit nevoia efectiv să fac o piesă cu un astfel de subiect dorind numai de bine tuturor, dar cu un mic semn al întrebării şi nesiguranţei privitor la noi toţi. Aşa că am făcut acest single stil urare pentru mine, pentru noi toţi în primul rând ca oameni, care ne confruntăm de aproape un an cu nişte situaţii pe care nu le-am trăit niciodată", a declarat, pentru PressAlert.ro, solistul din Oradea. 

Pe 11 decembrie, Călin Pop a lansat o altă piesă, "Scrisoare peste timp", înregistrată împreună cu Toni Dijmărescu şi Flavius Suciu. Piesa va fi inclusă tot pe albumul "Cutia cu secrete". Potrivit artisului, piesa e inspirată de pierderea tradiţiilor din preajma sărbătorilor de iarnă din satul transilvănean.