Atmosfera este cel mai larg şi cel mai imprevizibil vector de propagare a poluanţilor, iar efectele acestora sunt resimţite direct şi indirect de om şi de către celelalte componente ale mediului. Prin urmare, prevenirea poluării atmosferei trebuie să fie permanent o problemă de interes public, naţional şi internaţional.

Poluarea aerului este o problemă gravă. Pe termen scurt şi mediu, pune în pericol sănătatea omului, dăunează resurselor biologice şi ecosistemelor, provoacă pagube economice. Pe termen lung, produce efectul de seră, distruge stratul de ozon şi provoacă ploi acide.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor monitorizează calitatea aerului înconjurător în Oradea prin trei staţii automate, una amplasată la sediul APM Bihor, una în zona Episcopia şi una în cartierul Nufărul. Datele obţinute prin aceste staţii sunt interpretate în raport cu valorile limită reglementate de Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

Aşa am constatat că în Oradea, în unele zile din lunile friguroase, s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită de pulberi în suspensie, compuse în cea mai mare parte din funingine rezultată din arderile motoarelor diesel şi din arderea combustibilului solid utilizat în centrale. Aşadar, aceste depăşiri sunt cauzate atât de traficul rutier, cât şi de sistemul de încălzire al populaţiei, centralizat şi individual deopotrivă.

Un rol important în calitatea aerului îl au fenomenele meteorologice. De exemplu, ceaţa împiedică dispersia poluanţilor în atmosferă, ducând la o concentrare a acestora  în atmosferă. În majoritatea zilelor, însă, calitatea aerului din Oradea se încadrează în valorile maxime. Altfel spus, cetăţenii nu au motive de îngrijorare, din acest punct de vedere.

Totodată, ei trebuie să ştie că principalele obiective ale politicii de mediu din România urmăresc să asigure o viaţă sănătoasă populaţiei, să ducă la eliminarea degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de dezvoltare durabilă şi să armonizeze legislaţia naţională privind protecţia mediului cu cea a Uniunii Europene. Tocmai pentru a garanta un mediu curat, în care cetăţenii să respire şi să trăiască liniştiţi.

Sanda Mercea
Director executiv
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor