Pe 18 mai, bihorenii au ocazia să participe la un eveniment inedit: o expoziție de costume tradiționale organizată într-o casă rurală autentică, recent reamenajată. „O continuare luminoasă a Nopții Muzeelor”, explică organizatorii, cu referire că în noaptea de 17 spre 18 mai, instituțiile muzeale își vor deschide porțile.

Expoziția va avea loc în Casa cu Ierboaie, aflată la 20 de kilometri distanță de Oradea, în satul Ineu.

„După farmecul nopții și atmosfera aparte a Nopții Muzeelor, te invităm să descoperi, în lumina blândă a zilei, frumusețea tradițiilor românești. În casa rurală din Ineu, într-un cadru autentic, va avea loc o expoziție de costume populare, fiecare piesă purtând cu sine o poveste tăcută, cusută cu grijă și migală. Lipideele simple, dar elegante, alături de ștergarele țesute la război, vor fi expuse cu grijă, în lumina naturală care scoate la iveală detalii, texturi și simboluri vechi. Tradiția prinde viață într-un spațiu care încă păstrează sufletul satului”, au mai transmis organizatorii.

În plus, Casa cu Ierboaie îi îmbie pe doritori și cu o curte idilică, în care se vor putea deconecta de vacarmul urban. Pentru vizitatori, gazdele vor pregăti gogoși și socată.

Biletul de intrare la expoziție va fi de 10 lei pentru adulți, în timp ce copiii vor fi primiți fără plata vreunei taxe, iar accesul va fi permis între orele 14 și 19.

Detalii pot fi obținute la numărul de telefon 0726-19.69.68.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!