Camelia Voiculescu a fost pusă sub acuzare procurorii DNA pentru complicitate la şantaj în dosarul directorului Antena TV Group. DNA a mai început urmărirea penală împotriva lui Matiescu Daniel, director al Intact Publishing care este acuzat tot de complicitate la abuz, şi a mai decis să pună sub învinuire şi companiile Antena Tv Group şi Intact Publishing.

Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu s-au prezentat, joi, la DNA pentru a da declaraţii în dosarul în care directorul Antena TV Group este cercetat pentru că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei. La finalul audierilor DNA a decis să înceapă urmărirea penală împotriva Cameliei Voiculescu.

"Din probatoriul administrat până în prezent, a reieşit că inculpatul Alexandrescu George Sorin a purtat, în mod constant, discuţii pe marginea întâlnirilor avute cu partea vătămată, atât înainte cât şi după finalizarea acestora, cu învinuita Voiculescu Camelia-Rodica, reieşind că acesta din urmă avea cunoştinţă de actele materiale întreprinse de inculpat, sprijinindu-l constant în acest sens", se arată într-un comunicat al DNA

Chiar în momentul în care se afla la DNA, din partea Cameliei Voiculescu, preşedintele Intact Media Group, a fost remis presei un comunicat în care aceasta acuză "lupta politică a regimului Băsescu". De asemenea, Camelia Voiculescu arată, în comunicatul citat, că "nu există niciun cap real de acuzare" împotriva sa sau a membrilor familiei sale.

Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV. Alexandrescu are interdicţie de a părăsi ţara.

Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Procurorii au arătat că Sorin Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.

Din stenogramele interceptărilor telefonice, aflate la dosar, rezultă că Alexandrescu a vorbit despre acest subiect cu Camelia Voiculescu şi Dan Voiculescu.