În premieră, Inspectoratul Şcolar a montat camere pentru supravegherea Bacului în toate sălile de examinare din judeţ.

Scopul a fost înregistrarea întregului examen, urmând ca, zilnic, după încheierea fiecărei probe, o echipă de monitorizare să analizeze imaginile şi să raporteze orice problemă.

Singurele nereguli depistate au fost însă că cei puşi să monteze camerele au fixat multe din ele spre tavane ori pereţi, astfel încât aparatele n-au înregistrat activitatea elevilor.

Că a fost pură neatenţie sau un gest intenţionat, în ajutorul absolvenţilor care aveau nevoie să se inspire, nimeni nu ştie.

Da' bine că lucrarea e plătită de Inspectorat ca una temeinic făcută.