În ultimele două luni, Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor a aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 81.500 lei, pentru depășirea maselor și dimensiunilor maxime admise de către operatorii de transport marfă pe drumurile județene.

Informațiile apar într-un comunicat transmis joi de CJ, conform căruia în cele două luni au fost controlate 33 de autovehicule. Dintre acestea, 13 au fost indisponibilizate prin ridicarea plăcuțelor de înmatriculare până la obținerea Autorizației Speciale de Transport (AST).

Șoferii a 12 camioane au fost amendați pentru depășirea tonajului, iar un conducător auto a refuzat cântărirea.

„În urma celor 13 sancțiuni, prin plata AST, în bugetul Consiliului Județean Bihor au intrat 246.697 de lei”, arată comunicatul.

Controalele au fost efectuate de echipe mixte formate din reprezentanți ai Compartimentului Transport al CJ Bihor, Poliția Rutieră, Poliția Transporturi și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).

De la începutul anului, CJ Bihor a aplicat în total 24 de sancțiuni, în valoare cumulată de 228.000 lei.

„Consiliul Județean Bihor utilizează un cântar mobil pentru a verifica vehiculele în cele 50 de puncte omologate din județul Bihor. Dacă reglementările nu sunt respectate, se aplică sancțiuni contravenționale, iar vehiculul este imobilizat de către personalul cu atribuții de control, în condiții de siguranță și securitate a transportului. Ulterior sunt ridicate plăcuțele de înmatriculare până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea efectuării transportului. În lipsa unui spațiu sigur pentru imobilizare, vehiculul este direcționat către cel mai apropiat loc adecvat, pe cheltuiala contravenientului”, se mai explică în comunicat.

Instituția amintește că operatorii care doresc să efectueze un transport ce depășește masele maxime admise trebuie să solicite în prealabil de la Compartimentul Drumuri Județene din cadrul CJ Autorizația Specială de Transport (AST). Pentru eliberarea AST se plătește o taxă, iar banii astfel colectați sunt folosiți pentru întreținerea drumurilor județene. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!