Campania electorală atinge greu de imaginat. În curtea sediului central al Alianţei Creştin Liberale, din Capitală, au fost aruncate aproximativ 30 de găini, o parte dintre ele fiind moarte, care aveau la gât bileţele pe care scrie "Eu sunt Klaus Iohannis", "Mi-e frică de dezbatere".

Potrivit Digi 24, un echipaj al poliţiei a ajuns la sediul ACL şi a stat de vorbă cu cei din clădire. Cei care asigură paza sediului spun că nu au văzut nimic. Trecătorii au povestit însă reporterului Digi24 că au văzut indivizi care au adus doi saci cu găini şi i-au aruncat în curte.

Sursa citată mai menţionează că este un incident fără precedent în istoria campaniilor electorale din România.

"Gestul "mă îngrozeşte (...), îmi provoacă scârbă"", a spus Gorghiu. Ea a denunţat campania de o josnicie, mojicie fără precedent practicată de PSD şi a spus că nu are nicio îndoială că în spatele incidentului sunt adeversarii electorali. "PSD este un partid al găinarilor!", a afirmat Alina Gorghiu, purtătorul de cuvât al PNL, la Digi 24.

Incidentul a avut loc cu puţin timp înainte de sosirea la sediul ACL a preşedintelui PPE, Joseph Daul, care urmează să aibă o întâlnire cuKlaus Iohannis, Vasile Blaga şi Anca Boagiu. Echipele de campanie ale lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis au avut recent discuţii referitoare la participarea celor doi candidaţi la prezidenţiale la dezbateri electorale.

Vineri, echipele de campanie ale PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere în legătură cu organizarea acestor dezbateri. Social-democraţii au propus patru emisiuni, la patru televiziuni de ştiri, iar ACL o dezbatere pe teren neutru, scrie Mediafax.