Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul de desfăşurare a meciurilor de baraj contând pentru promovarea în Liga a III-a, ediţia 2016-2017. Astfel, cele 42 de judeţe, incluzând aici şi Capitala, au fost împerecheate câte două, rezultând 21 de meciuri.
Jocurile se vor disputa în sistem tur-retur, învingătoarea urmând a promova în eşalonul al treilea. În momentul tragerii la sorţi a barajelor şi a stabilirii primei echipe gazdă, care a avut loc sâmbătă la Casa Fotbalului din Capitală, doar 27 de judeţe îşi ştiau deja matematic campioana.
În urma acestei tragerii a sorţi, campioana judeţului Bihor - nu se ştie deocamdată cine va fi aceasta - va întâlni campioana judeţului Satu Mare, care a fost desemnată deja şi care se numeşte Recolta Dorolţ.
Pentru locul I în Liga a IV-a Bihor se bat două formaţii cu şanse egale, FC Hidişel şi CS Diosig Bihardioszeg.
În penultima etapă a campionatului, desfăşurată în acest sfârşit de săptămână, cele două formaţii, aflate pe primele două locuri, la egalitate de puncte, şi-au câştigat meciurile, astfel că echipa care va reprezenta judeţul Bihor la baraj va fi decisă în ultima rundă, la finalul săptămânii viitoare. Sâmbătă, Diosig Bihardioszeg a câştigat cu 6-0 meciul de pe teren propriu cu Viitorul Borş, în timp ce FC Hidişelul de Sus s-a impus greu, cu 1-0, în deplasarea de la CSO Ştei.
Interesant este că în ultima etapă, Diosig Bihardioszeg (64 pct.) şi FC Hidişelul de Sus (64 pct.) se vor întâlni în meci direct, programat la Hidişelul de Sus. Cine va câştiga va deveni campioană şi va participa la barajul de promovare în Liga a III-a.
De menţionat este faptul că în tur, FC Hidişelul de Sus a câştigat cu 1-0, astfel că ei au şi varianta egalului pentru a câştiga Liga a IV-a Bihor.
Cât priveşte meciurile de baraj pentru promovare în Liga a III-a în care echipa campionaă a judeţului Bihor va întâlni Recolta Dorolţ din judeţul Satu Mare, acestea se vor desfăşura pe datele de 18 iunie (manşa tur) şi 25 iunie (manşa retur), cu începere de la ora 18:00.
Iată jocurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a la fotbal pentru echipele din Ardeal:
Campiona judeţului Bistriţa Năsăud - Şomuz Fălticeni (Suceava)
Campioana judeţului Maramureş - Unirea Mirsid (Sălaj)
Campioana judeţului Bihor - Recolta Dorolţ (Satu Mare)
Mureşul Vinţu de Jos (Alba) - Mureşul Luduş (Mureş)
Gloria Lunca Teuz Cermei (Arad) - Viitorul Feleacu (Cluj)
Campiona judeţului Timiş - Hercules Lupeni (Hunedoara)
FC Hermannstadt (Sibiu) - Gilortul Târgu Cărbuneşti (Gorj)
Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) - Olimpic Cetate Râşnov (Braşov)