Arena "Antonio Alexe" din Oradea va găzdui sâmbătă şi duminică întrecerile ediţiei din acest an a Campionatelor Naţionale individuale de judo pentru tineret (under 23).
Oradea nu a mai găzduit o asemenea competiţie naţională de anvergură, de mai mulţi ani, "din cauza faptului că federaţia a impus nişte condiţii neconvenabile organizatorilor", a precizat antrenorul Emil Morar. "De această dată însă am considerat că trebuie să vină din nou rândul nostru. Astfel, am solicitat Campionatul Naţional individual de seniori, dar ni s-a acordat cel de tineret", a mai completat tehnicianul orădean.
La întrecerile din weekend, Oradea va avea în competiţie un număr de 18 judoka, proveniţi de la CSM JC Liberty (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco, Olimpia Ianc şi Emil Morar) şi CS Crişul (antrenoare Olimpia Ianc), majoritatea aflându-se încă la vârsta junioratului.
Dacă la ediţia de anul trecut a Naţionalelor de tineret, judoka orădeni au cucerit 12 medalii, dintre care 6 au fost de aur, de această dată, având în vedere că vor evolua şi acasă, orădenii îşi propun să depăşească aceste rezultate. "Va fi foarte dificil, deoarece mulţi sportivi vin după accidentări, iar alţii au trecut la categorii superioare", a spus antrenorul Aurelian Fleisz.
Sâmbătă, în prima zi în a evenimentului, vor avea loc cântarul oficial şi tragerea la sorţi, iar duminică, în cea de-a doua zi, va avea loc practic competiţia în sine, cu începere de la ora 9. Finalele sunt programate în jurul orei 15. Intrarea spectatorilor la sală va fi liberă.
Sportivii orădeni care vor lua parte la întrecerile din weekend sunt:
feminin: Larisa Florian (52 kg), Andreea Florian (63 kg), Lorena Podelenczki, Georgiana Pantea (70 kg), Mădălina Pantea (78 kg), de la CSM JC Liberty, respectiv Denisa Benţe (48 kg), Paula Kanalas (63 kg), Daniela David (70 kg) şi Bianca Maghiar (+78 kg) de la CS Crişul;
masculin: Farkas Bertalan, Marcel Cercea (66 kg), David Pusztai (73 kg), Vlad Vişan, Farkas Zoltan, Mircea Pop, Andrei Guşă (81 kg), Răzvan Bodea (90 kg) şi Kunszabo Luca (100 kg).