Desfăşurate pe platoul din Băile Felix, întrecerile Campionatului Naţional de cros au reunit în week-end, 678 de sportivi, proveniţi de la 18 cluburi din întreaga ţară. Printre aceştia s-au numărat şi 27 atleţi bihoreni, proveniţi de la CN "Mihai Viteazul", 13, Liceul cu Program Sportiv Bihorul, 11, CN "Samuil Vulcan" Beiuş, 2, şi CN "Mihai Eminescu" Oradea, unul.

Inspectorul Iosif Korodi, de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, unul dintre organizatori, a declarat într-o conferinţă de presă luni că cele mai bune rezultate dintre sportivii bihoreni le-au reuşit reprezentanţii LPS Bihorul, care pe echipe, la categoria de vârstă copii I, s-au situat pe primul loc, adjudecându-şi titlul naţional.
Este vorba despre Bogdan Robert, care la individual a ocupat locul IX, Ioan Dan Cosma, situat al X-lea la individual, Antonio Rareş Paşca, care a încheiat cursa al 27-lea şi Raul Alex Bonisz, clasat al XXIX-lea. Punctajul de pe locurile lor a fost însumat şi pe echipe au ieşit pe primul loc. Aceşti sportivi sunt antrenaţi la LPS de Beni Ladislau, Robert Olar şi Alin Vaşadi.

Un alt rezultat bun al reprezentanţilor judeţului Bihor l-a reuşit Maria Andrei, de la CN "Mihai Viteazul", locul XV la juniori I.

Probele de seniori au fost câştigate de Ancuţa Bobocel, la feminin, şi Nicolae Soare, la masculin.

Într-o altă ordine de idei, sâmbătă, 24 martie, de la ora 10, la Băile Felix se vor desfăşura întrecerile etapei judeţene de cros din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Finala pe ţară este programată pe data de 7 aprilie.