Sala Polivalentă a Universității din Oradea va găzdui, între 9 și 11 mai 2025, ediția din acest an a Campionatului Național Universitar de Baschet Feminin, eveniment organizat de Federația Sportului Școlar Universitar, în colaborare cu Universitatea din Oradea și Federația Română de Baschet.
Este pentru al doilea an consecutiv când competiția are loc la Oradea, oraș care astfel redevine epicentrul performanței universitare feminine în baschet.
La turneu participă patru echipe: Universitatea din Oradea, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești
Ultimele două formații, Oradea și Pitești, au disputat finala și în ediția precedentă, iar în actuala competiție pornesc din postura de capi de serie la tragerea la sorți a grupelor.
Programul meciurilor
Competiția debutează vineri, 9 mai, cu două partide din faza grupelor:
- ora 17:00 – meciul A1 vs. A2 (Grupa A)
- ora 19:00 – meciul B1 vs. B2 (Grupa B)
Sâmbătă, 10 mai, sunt programate semifinalele:
- ora 17:00 – câștigătoarea Grupei A vs. echipa învinsă din Grupa B
- ora 19:00 – câștigătoarea Grupei B vs. echipa învinsă din Grupa A
Duminică, 11 mai, turneul se încheie cu finalele:
- ora 9:00 – finala mică
- ora 11:00 – finala mare
Accesul publicului este liber, iar organizatorii invită orădenii să susțină echipa locală și să se bucure de un weekend dedicat sportului universitar de performanță.