Asociaţia Judeţeană Columbofilă Bihor a organizat cea de-a şaptea etapă din calendarul competiţional al campionatului de concursuri cu porumbei voiajori, etapă localizată în Cehia, lângă localitatea Trebic, având o distanţă de 510 - 560 km aerieni.

La prima etapă de fond a sezonului au participat 6.933 de porumbei îmbarcaţi de 242 de crescători de la centrele Oradea, Aleşd, Salonta, Carei, Ineu, Marghita şi Beius, dar şi din Satu Mare. Această etapă este prima interjudeţeană a sezonului, vor mai urma alte trei etape de acest fel.

Lansarea porumbeilor a avut loc sâmbătă, 3 iunie 2017, de la ora 6:10, iar primii porumbei au ajuns în crescătoriile columbofililor bihoreni după aproximativ 7 ore de zbor.

Primul porumbel din clasament a sosit la Tinca, cu o viteză medie de 1.231,63 de metri pe minut, transformat în kilometri porumbeii au venit cu 73 km pe oră, viteza medie. Bas Samuil se situează din nou pe primul loc, la fel ca săptămâna trecută, când reuşise să câştige etapa Nitra 320 km.

Top 3 porumbei la etapa Trebic:

1. 0907609 – 2015 sosit la ora 13:20:23, viteza medie 1.231,63 deţinut de Bas Samuil
2. 0792521 – 2016 sosit la ora 13:06:15, viteza medie 1.223,07 deţinut de Kertmegi Istvan (Salonta)
3. 907904 – 2015 sosit la ora 13:09:23, viteza medie 1.214,60 deţinut de Szatmari Alexandru (Salonta)

Top 3 crescători la etapa Trebic:

1. Crisan Mircea – 4,47 puncte penalizare
2. Sabau Doru – 16,30 puncte penalizare
3. Rosu Alin – 18,32 puncte penalizare

Etapa a fost caracterizată de o vreme bună, cer însorit, 16 grade la lansare, 30-31 grade la sosire şi vânt moderat din nord-est la plecare şi pe traseu vânt moderat din sud-est. O etapă reuşită cu sosiri foarte bune, în special la centrele Salonta şi Ineu.