Pasionaţii de automobilism sportiv se pregătesc pentru a 2-a etapă din cadrul Campionatului Rally Sprint Bihor 2016, care se va desfășura duminică, 15 mai 2016, de la ora 10:00 dimineața.
Cei care au o mașină de stradă sau una pregătită special pentru curse, își pot încearca îndemânarea pe traseul construit în parcarea Oradea Shopping City și astfel se pot înscrie în competiția pentru titlul de cel mai rapid pilot din Bihor.
Au început deja pregătirile pentru a 2-a din cele 5 etape ale Campionatului Rally Sprint Bihor 2016. După prima etapă desfășurată în 3 aprilie, urmează o nouă luptă contra cronometru duminică, 15 mai.
Înscrierile se pot face până sambătă, 14 mai, la telefon 0747-056701 sau pe facebook.com/CampionatRallySprintBihor. Taxa de participare variază între 100 lei și 350 de lei, în funcție de numărul înscrierilor și al claselor pentru care se concurează.
Consultă Regulamentul Campionatului Rally Sprint Bihor 2016 la Info Point și pe www.oradeashoppingcity.ro. De asemenea, mai multe detalii pot fi găsite pe facebook.com/CampionatRallySprintBihor.
Campionatul Rally Sprint Bihor 2016 este organizat de SC Krea Karting SRL în colaborare cu ACR BIHOR.