Poloiştii orădeni ai echipei CSM Digi au început aşa cum şi-au dorit turneul din Italia, de la Busto Arsizio, din Grupa G a fazei a II-a preliminară a Ligii Campionilor Europeni.
Vineri seară, deşi au întâlnit echipa gazdă SM Verona, campionii României au reuşit să facă un meci bun şi să obţină victoria, impunându-se în final cu 10-8, după ce au condus şi cu 10-7. Pe sferturi s-a consemnat: 2-2, 3-4, 3-0 şi 2-2.
Jocul a fost decis în cea de-a doua jumătate a partidei, atunci când CSM Digi a înscris primele cinci goluri şi s-a desprins decisiv, la patru lungimi. Italienii au încercat să revină, dar orădenii au controlat avantajul pentru o victorie extrem de importantă.
"Meciul din seara asta a fost unul pe care l-am controlat din prima secundă până în ultima. Ne-am dominat adversarii la toate capitolele, dar mai ales fizic şi tactic. Jocul nostru a fost unul echilibrat, concentrându-ne în primul rând pe apărare, iar apoi pe atac, ambele funcţionând în seara asta în parametri optimi. În ultima repriza am reuşit să ne distanţăm la 7-10, gazdele încercând orice le-a stat în putinţă să reducă din handicap, dar în zadar", a declarat jucătorul Gheorghe Dunca.
În partida cu italienii, Tiberiu Negrean, Mihnea Chioveanu şi Alex Popoviciu au înscris câte două goluri, iar Gheorghe Mihnea, Gheorghe Dunca, Duşan Markovic şi Vojislav Cupic, câte un gol. În replică, trei jucători ai italienilor au marcat câte două goluri.
De notat că cele două echipe s-au întâlnit şi în prima fază a Ligii Campionilor. Acea confruntare s-a desfăşurat în Malta şi s-a încheiat la egalitate.
În celălalt meci al zilei, Jadran Herceg Novi a învins CN Sabadell, scor 7-6, astfel încât, după prima etapă, campioana României, CSM Digi Oradea s-a instalat în fruntea clasamentului.
Sâmbătă, CSM Digi întâlneşte Herceg Novi, într-un meci programat de la ora 18:30. "Sâmbătă ne aşteaptă, probabil, cel mai dificil meci din această grupă, în compania campioanei Muntenegrului, echipa care a învins în aceasta seara la limita formaţia celor de la Sabadell, cu 7-6", a precizat şi Gheorghe Dunca.