Încă de la primii paşi făcuţi în sală, baschetbaliştii sunt acoperiţi de aplauze. Aplaudă, la rându-le, publicul care i-a încurajat în picioare la atâtea meciuri. "Pentru noi sunteţi campioni!", se aude o voce din tribună, urmată şi de ceilalţi 300 de fani care şi-au întâmpinat favoriţii, joia trecută, la întoarcerea de la Ploieşti.
CSM Oradea a luat "doar" argintul Ligii Naţionale, dar a trăit cel mai prolific sezon, reuşind să joace şi finala Cupei României, şi să se facă remarcată în competiţiile europene. Nu e rău deloc, ba din contră, pentru o echipă care în urmă cu câţiva ani băltea la coada clasamentului şi, mai trist, nu era urmărită decât de o mână de oameni.
Sponsori pentru performanţă
Echipa de baschet a devenit un adevărat fenomen local. Copii, părinţi, bunici, adolescente şi bărbaţi gălăgioşi, de obicei nu mai puţini de 2.000, merg cu regularitate la Arena Antonio Alexe pentru a încuraja lotul care a plasat Oradea între cele mai puternice cluburi din ţară. Înfiinţată în 2003, secţia de baschet a promovat în Liga Naţională doi ani mai târziu, iar apoi a stat câţiva ani sub mijlocul clasamenului. Asta până în 2009, când managerul secţiei, fostul baschetbalist Şerban Sere, l-a adus pe antrenorul Cristian Achim de la Râmnicu-Vâlcea, unde promovase în primul eşalon cu echipa locală.
În acelaşi an, CSM, al cărui preşedinte devenise tânărul Florin Birta, a reuşit să-l atragă drept sponsor principal pe Gheorghe Vajai, proprietarul firmei Gavella, şi el fost baschetbalist, care a avut ambiţia de a investi pentru performanţă. Şi, în mare parte datorită lui, acest lucru s-a şi întâmplat, deoarece, pe lege, municipalitatea nu poate plăti din bani publici salariile jucătorilor, ci doar să acopere cheltuielile de deplasare, echipamentele ş.a.
Schimbare de gardă
Parteneriatul între Primărie şi Gavella s-a dovedit a fi de succes. Evitând scandalurile şi cancaneriile, sponsorii, conducerea administrativă şi cea tehnică şi-au văzut de treabă, iar în ultimii patru ani CSM a progresat fără încetare, încheind campionatul pe locurile 9, 6, 5, şi 3 în sezonul 2012-2013 şi - mai ales - obţinând admiraţia a mii de suporteri. Clasarea pe podium le-a mai adus orădenilor o premieră: calificarea în FIBA EuroChallenge, a treia ligă valorică europeană.
Având sprijinul financiar al companiilor Gavella şi Digi, managerul Şerban Sere şi antrenorul Cristian Achim au făcut vara trecută nişte mutări pentru mulţi surprinzătoare: au renunţat la o bună parte dintre jucătorii care cuceriseră bronzul, inclusiv la cel mai longeviv stranier al echipei, căpitanul Nemanja Maric.
"Considerăm că am obţinut tot ce era mai bun posibil cu această generaţie de jucători", spunea atunci, cu diplomaţie, Sere. Într-adevăr, CSM se pregătea să arate că poate mai mult, ştiut fiind faptul că alte câteva echipe se întăresc cu jucători valoroşi în încercarea de a stopa supremaţia CSU Asesoft Ploieşti, care de un deceniu, cu o singură excepţie, ridica trofeul în fiecare an.
Oradea în Europa
Cu investiţii serioase - în sezonul 2013-2014 bugetul a fost de circa 700.000 euro - pe lângă americanul William Franklin, care a devenit noul căpitan, şi australianul Daniel Dillon, a fost readus acasă orădeanul Titus Nicoară, unul dintre cei mai buni jucători români ai campionatului. De asemenea, au venit la Oradea muntenegreanul Vujadin Subotic, campion în Cipru cu un an înainte, sârbul Radovan Markovic, fostul lider al echipei Vojvodina Novi Sad, şi canadianul Sean Denison, pivot al naţionalei Frunzei de Arţar.
Aşteptările publicului erau mari, dar ale sponsorilor şi mai şi: ai noştri trebuiau să arate că joacă mai bine, şi încă pe trei fronturi. Rezultatele s-au văzut: CSM a etalat un joc dinamic, cu faze spectaculoase, cum nu s-au mai văzut la Oradea niciodată. În EuroChallenge, echipa a obţinut câteva victorii, inclusiv contra redutabilei Royal Hali Gaziantep (Turcia), chiar la ea acasă, orădenii fiind declaraţi cei mai buni debutanţi ai competiţiei. Totodată, a ajuns în finala Cupei României, unde a fost învinsă de revelaţia întrecerii, Energia Rovinari, care eliminase în semifinale Asesoft Ploieşti.
Paradă în play-off
Cum la finalul sezonului regulat a avut câteva meciuri mai puţin reuşite, CSM a terminat pe locul al doilea, iar suporterii priveau cu mari emoţii începutul play-off-ului. S-a dovedit, însă, că n-au avut de ce să-şi facă griji. În prima rundă, orădenii au învins cu 3-0 SCM U Craiova şi la fel au făcut în semifinalele disputate cu BC Mureş, când au oferit şi spectacol, Daniel Dillon reuşind să marcheze un coş, pe ultimele fracţiuni de secundă, aproape din celălalt capăt al terenului, ridicând toată Arena Antonio Alexe în picioare.
"Putem să ne impunem în faţa oricărei echipe!", spunea antrenorul Achim înaintea meciurilor din finala cu Asesoft. O echipă cu un buget uriaş, cu jucători plătiţi cu peste 10.000 euro pe lună, şi cu o experienţă superioară, disputând ultimele 10 finale, din care 9 le-a şi câştigat. În plus, suporterii din toată ţara, ba uneori şi reprezentanţi ai altor cluburi, au reclamat, direct sau voalat, că ploieştenii au fost ajutaţi de arbitrii datorită influenţei proprietarului Sebastian Ghiţă, deputatul PSD cel mai apropiat de premierul Victor Ponta.
Dezavantajaţi
Conştienţi de atuurile adversarilor, orădenii s-au mobilizat încă de la primele două partide, jucate la Ploieşti, reducând la tăcere sala Olimpia în cea dintâi confruntare, când a condus cap-coadă, chiar şi cu 25 de puncte, şi câştigând cu 105-93.
Meciul al doilea a fost dominat şi câştigat de gazde, 95-76, dar arbitrajul din ambele confruntări a stârnit revolta şefilor CSM Oradea, care au reclamat la Federaţie avantajarea gazdelor. Decizia i-a înfuriat pe ploieşteni, managerul Asesoft, Alexandru Iacobescu, ajungând să "cobească": "Cine sapă groapa altuia cade în ea".
În final, în loc să răspundă direct la memoriul orădenilor, FRB a suspendat brigada de arbitri de la prima partidă, cea câştigată de CSM. Despre arbitrajul din meciul al doilea, nicio vorbă...
Agonie şi extaz
Pe 7 şi 8 iunie, orădenii au fost chemaţi să susţină echipa, cu mic, cu mare, la cele mai importante meciuri de acasă din toată existenţa sa. La scorul general de 1-1, ai noştri puteau să-şi adjudece aici trofeul, dar ploieştenii au dominat partida a treia, pe care au câştigat-o cu 80-88. Eşecul l-a mâhnit pe antrenorul Achim: "Nu am jucat un baschet decent pentru nivelul nostru", spunea acesta după meci.
La a patra confruntare, suporterii i-au purtat pe băieţi spre victorie: 87-81. Un ajutor important pentru echipă a fost Vujadin Subotic, care cu o seară înainte nu putuse juca din cauza unor crampe la ambele picioare. "L-am întrebat la prânz dacă va putea intra pe teren. Mi-a spus: Of, course, coach! It's the most important game of the season!", mărturisea Achim după meci. CSM împingea astfel finala în a cincea partidă, o premieră în ultimii 6 ani, care arăta încă o dată că Oradea e decisă să lupte pentru titlu.
"Sunteţi campioni!"
Încleştarea decisivă, de la Ploieţti, a fost intensă din prima până în ultima clipă. Echipele s-au urmărit pe teren şi pe tabelă încă de la început, răsturnând scorul de mai multe ori prin faze extrem de spectaculoase. În ultimele minute, însă, CSM a greşit, trădându-şi experienţa mai redusă, iar ploieştenii au fost calculaţi în aruncări, adjudecându-şi cel de-al zecelea titlu cu scorul de 100-94. Cele 6 puncte diferenţă sunt puse de unii specialişti pe seama unor noi greşeli de arbitraj în favoarea gazdelor, dar clubul orădean nu le-a mai contestat public.
Cert e că CSM a devenit pentru prima oară vicecampioană a României după un sezon plin şi fructuos. "Pentru noi sunteţi campioni!", le-au strigat fanii care i-au sărbătorit pe baschetbalişti la întoarcerea din deplasare. "Sunt mulţumit. Obiectivul a fost atins. Mi-a plăcut cum s-a comportat echipa, mai ales în play-off, inclusiv în ultimul meci", a remarcat sponsorul Gheorghe Vajai.
Apetit pentru trofeu
Odată cu performanţele din teren, iar asta este poate şi mai important, echipa a reuşit să creeze o emulaţie nemaiîntâlnită în alte sporturi. Mulţi copii şi-au găsit idoli în jucători precum Franklin, Dillon şi Subotic, şi nu ratează şansa să se pozeze cu ei. Nu sunt singurii. Îmbrăcaţi în roşu sau purtând eşarfe cu însemnele clubului, orădeni de toate vârstele îşi plătesc conştiincios intrarea la meciuri, unii stând la coadă din timp pentru a-şi ocupa locurile preferate.
Deloc de neglijat e încă un detaliu: prin rezultatele obţinute, CSM a reuşit şi să promoveze oraşul la nivel naţional, toate meciurile fiindu-i difuzate pe DigiSport, dar şi în Europa, de când s-a remarcat în EuroChallenge. Experimentul început de Gheorghe Vajai, Şerban Sere, Cristian Achim şi Florin Birta în urmă cu 5 ani s-a dovedit a fi, prin seriozitatea acestora, unul reuşit aproape 100%.
"De-abia ni s-a deschis apetitul!", declara Achim "la cald" după finala cu Asesoft. O promisiune pentru inimoşii spectatori care aşteaptă trofeul la Oradea...
PRIMĂ DE LA PRIMĂRIE
Vremea negocierilor
Pentru că au reuşit cel mai bun sezon nu doar din istoria clubului, ci şi a baschetului orădean, Primăria urmează să premieze echipa cu 40.000 euro, suma urmând să fie împărţită staff-ului şi jucătorilor. Intraţi în vacanţă, sportivii urmează să-şi renegocieze contractele, având în vedere că de regulă acestea sunt încheiate pe un an. Tehnicianul Cristian Achim spunea că-şi doreşte să-şi păstreze nucleul de jucători, dar n-a dat din casă în privinţa ofertelor făcute. "Suntem deocamdată în negocieri, dar îmi place echipa şi mi-aş dori să rămân la Oradea", a mărturisit australianul Daniel Dillon, unul dintre jucătorii care, cu siguranţă, este curtat şi de alte cluburi.