Echipa naţională de fotbal a Ungariei a reuşit să ţină piept campioanei mondiale, Franţa, în meciul din cea mai grea grupă a Euro 2020.

Sâmbătă, meciul Ungaria - Franţa, disputat în faţa a 60.000 de spectatori în ţara vecină, s-a încheiat cu scorul de 1-1, după ce maghiarii au deschis scorul. Acest rezultat poate fi considerat o performanţă, deşi este vorba de o remiză, întrucât echipa Franţei este una extrem de puternică, iar în 2018 a câştigat Campionatul Mondial. 

De altfel, fanii maghiari prezenţi pe Puskas Arena din Budapesta au celebrat rezultatul ca pe o victorie. 

Elevii lui Marco Rossi au alergat extrem de mult, au suplinit diferența de valoare și au izbutit chiar un gol nesperat. În al doilea minut al prelungirilor primei reprize, Attila Fiola (32 de ani) a reușit cursa carierei, iar apoi a înscris şutând la colţul scurt.

Campioana mondială a egalat, ulterior, prin Griezmann, după o gafă în lanț a defensivei maghiare. 

Franța este prima în grupa F de la Euro 2020, cel puțin până la disputa dintre Portugalia și Germania. Ungaria obține primul punct la această ediție. Matematic, maghiarii încă păstrează șanse la calificarea în optimile de finală, scrie gsp.ro. 

În prima rundă a grupei F, Ungaria a fost învinsă de Portugalia, scor 0-3, iar Franța a trecut de Germania, scor 1-0.