Pentru că va candida la Senatul României din partea PSD Bihor, iar legea le interzice funcţionarilor publici cu funcţii de conducere să candideze, Felix Cozma a demisionat de la conducerea Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţii Sociale Bihor.
"Am încetat raporturile de serviciu pentru că mi-am dorit să candidez şi am considerat că este varianta cea mai normală din punct de vedere moral şi profesional", a declarat Cozma, luni, pentru BIHOREANUL.
Statutul funcţionarilor publici (Legea 188/1999) actualizat le interzice celor care ocupă funcţii de conducere să candideze pentru funcţii de demnitate publică. Practic, legea nu le permite nici să se suspende din funcţie, candidaţii fiind obligaţi să demisioneze. În schimb, funcţionarii publici cu funcţii de execuţie şi aleşii locali nu au astfel de restricţii.
AJPIS Bihor este condusă acum, interimar, de şefa compartimentului Resurse Umane, Livia Popuş. Fost director al ASCO Oradea, Felix Cozma conducea Agenţia din noiembrie 2012.