Strategie inedită de campanie pentru reprezentanţii Alianţei România Dreaptă în Bihor. Adelina Coste, candidată la deputăţie pe Colegiul 6, a anunţat joi că atât ea cât şi alţi reprezentanţi ai alianţei în mediul rural îşi vor promova proiectele împărţind pliculeţe cu seminţe de ardei graşi, ce conţin pe ele însemnele electorale ale ARD.

După ce şi-a enumerat, într-o conferinţă de presă, proiectele electorale, între care introducerea unui sistem de vouchere şi un sistem de creditare a studiilor pentru tineri, facilităţi şi metode de stimulare a tinerilor aşa încât să rămână să profeseze în ţară, Coste a insistat pe metodele de susţinere a întreprinzătorilor în mediul rural.

Aceasta a spus că o lege care să stimuleze absorbţia de fonduri structurale, precum şi reglementări potrivit cărora produsele locale să fie gestionate direct de prducători şi nu de intermediari, sunt esenţiale pentru dezvoltarea durabilă în mediul rural.

Pentru accesarea de fonduri, PDL-ista propune inclusiv să fie creată o linie specială la CEC pentru cofinanţarea proiectelor europene, iar pe viitor să fie înfiinţată chiar o bancă de stat "care să acorde credite numei pentru fonduri europene".

Coste a mai spus că, pentru a promova mai bine mesajul ARD în teritoriu, a achiziţionat mai multe plicuri cu câte 100 de seminţe de ardei gras pe care e lipit un abţibild cu sloganul "Alege ARDei produs românesc", urmând ca pe aceste plicuri să fie lipite şi numele candidatului.

Chestionată de BIHOREANUL, Coste a spus că metoda de promovare a fost iniţiată de filiala din Bihor a ARD şi va fi folosită atât de ea cât şi de ceilalţi candidaţi pe colegiile din mediul rural. "Împărţirea plicurilor va începe mâine (vineri - nr)", a spus Coste.

Potrivit acesteia, un plic a costat 1 leu, iar fiecare candidat şi-a cumpărat câte consideră el că are nevoie, fără să îi fie impus un număr.