Avocatul Ştefan Herchi, pretendentul ALDE la funcţia de primar, a afirmat, miercuri, că Primăria Oradea a greşit atunci când a decis să amenajeze, pe cont propriu, un aquapark în oraş, spunând că acesta ar fi trebuit ridicat printr-un parteneriat public-privat cu un investitor.

"Primăria să vină cu terenul şi investitorul să cheltuie bani câţi doreşte şi să plătească redevenţă. Atunci nu aveam investiţia aceasta care a costat aproximativ 88 milioane lei. În al doilea rând, Primăria ar fi avut venituri nete. În al treilea rând, printr-un parteneriat public-privat cota fondurilor europene era mult mai mare decât cea primită aşa", a spus Ştefan Herchi, arătând că din preţul total al aquapark-ului, 53 de milioane de lei au provenit din bugetul local. "La fel s-a întâmplat şi la alte proiecte. Să nu ne legănăm cu iluzia că modernizăm oraşul doar cu bani europeni", a adăugat acesta.

De asemenea, candidatul ALDE la Primăria Oradea consideră că, odată finalizat, aquapark-ul nu ar trebui administrat tot de municipalitate, prin ADP Oradea. "Acest lucru implică costuri imense lunare, indiferent dacă sunt clienţi sau nu", a afirmat Herchi, criticând faptul că tot societatea ADP Oradea se va ocupa direct de o parte din serviciile oferite în cadrul aquapark-ului, inclusiv de un magazin cu articole de plajă şi salonul de întreţinere şi înfrumuseţare. "Adică Primăria se apucă acum de comerţ?", a încheiat Herchi.

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, pretendentul ALDE la fotoliul de primar a prezentat câteva idei pe care le-ar pune în practică de la conducerea oraşului, aplicând un plan de taxe şi impozite diferenţiat în funcţie de zonele Oradiei. De asemenea, Herchi ar vrea să stimuleze producătorii şi firmele locale prin taxe mai mici.

Citeşte pe aceeaşi temă: Închis pentru... deschidere! Noul Aquapark va fi deschis abia către final de sezon şi la preţuri nepopulare (FOTO)