Susţinut de primarul Ilie Bolojan, Florin Birta, omul care vrea să-i ia locul la cârma Oradiei, a prezentat, sâmbătă, live de la Cetate, primii 20 de candidaţi de pe lista PNL pentru Consiliul Local. Echipa este formată în parte din persoane care au ocupat un loc la masa deliberativului local în mandatul 2016-2020, însă include şi nume noi, cum ar fi preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, Aurel Căuş, şi directoarea DASO, Arina Moş.

"Echipa de consilieri este foarte importantă pentru ca viitoarele proiecte să continue şi dezvoltarea oraşului Oradea să meargă înainte", a spus Birta, în prezenţa lui Ilie Bolojan, care s-a dus la eveniment să-şi arate susţinerea faţă de întreaga echipă. 

Şi vechi, şi noi 

Florin Birta a subliniat în discursul său că "este foarte important pentru fiecare primar să aibă o echipă de consilieri majoritară, deoarece atât primarul, cât şi echipa de consilieri locali, prin strategia lor comună, pot implementa cu succes proiectele".

El a amintit de realizările actualului grup PNL din Consiliul Local. "Venim după patru ani în care echipa de consilieri locali ai PNL a fost activă şi a susţinut toate proiectele care au dus la recunoaşterea oraşului Oradea ca exemplu în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene şi cheltuirea acestor fonduri cu maximă eficienţă", a spus actualul viceprimar. 

Florin Birta a afirmat că o parte din consilierii din perioada 2016-2020 candidează acum pentru un nou mandat, însă lista este completată cu noi propuneri, mai precis cu oameni care, a subliniat Birta, "au expertiză în domeniile lor de activitate, foarte importantă pentru următoarea etapă de dezvoltare a oraşului nostru". Primii 20 au participat la evenimentul de lansare a candidaţilor, făcut fără public şi cu distanţare socială. 

Cu profesorii înainte 

Lista propunerilor PNL pentru Oradea este deschisă de Florin Birta, urmat de Camelia-Mariana Dulca, 49 de ani, economist, administrator al unei firme de transport persoane şi cu o experienţă de două mandate în Consiliul Local Oradea.

Primul nume nou a primit poziţia a treia pe listă. Este vorba despre Vasile-Aurel Căuş, 54 de ani, conferenţiar universitar şi, din iulie 2019, preşedintele Senatului Universităţii din Oradea. "Îi mulţumesc domnului Căuş că s-a alăturat echipei noastre şi îi urez mult succes", a spus Birta. 

Urmează Marcel-Daniel Dragoş, 48 de ani, inginer, şef serviciu la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, iar în ultimii patru ani şi consilier local al Oradea. Pe listă a fost inclusă apoi Olivia Ligia Burtă, 59 de ani, conferenţiar universitar şi medic, directorul Centrului de Transfuzie Oradea, fost prorector al Universităţii din Oradea. Următorul candidat este Grigore Morar, 61 ani, colonel MApN în rezervă şi fost comandant al Garnizoanei Oradea (care a deţinut un mandat şi în perioada 2016-2020).

O noutate pe lista PNL pentru Oradea este Antonia Monica Nica, 36 de ani, profesor şi director al Liceului Greco-Catolic din Oradea, în acelaşi timp dirijor al corului de cameră Fiat Lux. 

Cel mai tânăr candidat: 26 de ani

Următorul pe listă este Teofil Laviniu Filimon, expert în relaţii internaţionale, şef birou la RDS&RCS şi consilier local în funcţie. PNL Oradea o lansează în cursa pentru un loc la masa consilierilor locali și pe Arina Patricia Moş (40 de ani, jurist), directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială din Oradea.

Consilier local în mandatul 2016-2020, medicul Adrian Traian Duşe (57 ani) – chirurg, şeful Secţiei Chirurgie II a Spitalului Judeţean - este următorul pe lista candidaţilor PNL la alegerile locale din toamnă. Lista e continuată de Ioan Lezeu, 60 de ani, inginer şi director al firmei Congips SA, şi de Florin Liviu Marinău (58 de ani), avocat şi consilier local în mandatul 2016-2020. Între candidaţii PNL se numără şi un tânăr în vârstă de 26 de ani, Nicolae Andrei Crăciun, inginer de profesie şi liderul organizaţiei de tineret a PNL Oradea.

Lista este continuată de Camelia Liana Buhaş (54 de ani) profesor universitar, coordonatorul Serviciului Judeţean de Medicină Legală şi preşedinte al organizaţiei de femei PNL Oradea (consilier local din 2016), Ionel Marius Zdrinca (46 ani, jurist) administrator al unei companii din Parcul Industrial (consilier local din 2016), Laurenţiu Chiana (47 de ani, biolog), manager al unei clinici medicale (consilier local din 2016), Ionuţ Alexandru Tirla (35 ani, inginer IT, antreprenor), despre care Florin Birta a precizat că – la debutul pandemiei de Covid-19 – a produs un model inovator de viziere reutilizabile, ajutând medicii. 

Miza pe proiecte 

Între primii 20 de candidaţi se mai regăsesc Daniel Negrean (53 ani), profesor şi director al Colegiului Economic Partenie Cosma, Călin Iulian Barabaş (47 ani), director de îngrijiri la Spitalul Municipal şi, în fine, Ioan Tau (59 de ani, electronist), administrator al unei societăţi comerciale din Parcul Industrial şi consilier local în funcţie. 

"Împreună vom continua proiectele începute: dezvoltarea economică a oraşului nostru, atragerea fondurilor europene, investiţii în infrastructură, dezvoltarea sistemului educaţional, sistemului de sănătate, dezvoltarea turismului şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor oraşului nostru", a precizat Florin Birta.