În contextul caniculei, polițiștii rutieri bihoreni recomandă șoferilor să își planifice deplasările înainte de ora 10 și după 18, iar celor cu probleme medicale, să renunțe la condus în acest interval.

În cazul în care nu se poate evita deplasarea, șoferii trebuie să fie atenți la pasageri, în special la copii și persoanele în vârstă, să facă opriri dese, să se hidrateze și să țină cont de starea mașinii, înainte de plecare să pornească aerul condiționat. 

Vezi mai jos toate recomandările, așa cum au fost transmise printr-un comunicat de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor!

- Este recomandabil ca posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.

 - În cazul în care autovehiculul a staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul.

- În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese, în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite.

- Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, a gradului de uzură a acestora şi a racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

- Totodată, poliţiştii rutieri din Bihor recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere şi să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care circulă înainte, întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părţii carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenţei pneurilor şi implicit în creşterea spaţiului de frânare.

- Să manifeste atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic.

- Să circule cu atenţie, să dea dovadă de calm şi de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite!

Pietonilor le recomandăm:

- Să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

- Să nu traverseze în fugă, evitând să-i determine pe șoferi să frâneze brusc pentru a le acorda prioritate;

- Să aștepte pe trotuar sau pe refugiile special amenajate sosirea mijloacelor de transport în comun;

- După coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora.

Emanuela Covali

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!