Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, noi avertizări de tip cod portocaliu de vreme rea valabile pentru județul Bihor. În cursul zilei de miercuri va fi caniculă, iar până joi dimineață, cel puțin, vor fi și vijelii puternice, grindină, ploi abundente.

"În cursul zilei de miercuri (30 iunie), în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, valul de căldură şi disconfortul termic deosebit de accentuat vor persista, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35...38 de grade", arată ANM.

Conform meteorologilor, joi, 1 iulie, în estul şi sudul teritoriului, disconfortul termic se va menţine ridicat.

Avertizarea de furtuni e valabilă de miercuri, de la ora 14, până joi, la ora 6.30.

„Din după-amiaza zilei de miercuri (30 iunie) în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, în sudul Banatului, iar în cursul nopţii şi în nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80...90 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35...50 l/mp şi izolat 60...70 l/mp”, mai arată ANM.

Specialiștii spun că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârşitul săptămânii.