Oradea Shopping City organizează joi, de la ora 18, un spectacol pentru Vlăduţ, micuţul în vârstă de 3 ani care suferă de o tumoră la cap.

Pe scena din zona Cortina vor urca trupele locale Kozac Band, Berky Band, dar şi artiştii Picky şi Adi Andrica, alături de Gaşca Nebună. Invitaţii vor cânta melodii cunoscute din repertoriul naţional, dar şi internaţional.

"Intrarea va fi liberă, iar pentru cei dornici de a-l ajuta pe Vlăduţ vor fi disponibile urne pentru donaţii. Cei patru şi-au unit forţele, haideţi să o facem şi noi", îi îndeamnă reprezentanţii OSC pe orădeni.

În vara acestui an, părinţii lui Vlăduţ au descoperit că micuţul lor suferă de o tumoră malignă în spatele mandibulei, cu extensie endocraniană. După o operaţie de reducere a acesteia, s-a descoperit că micuţul are metastaze în coloană şi în oase. Copilul are nevoie de tratamente costisitoare, în valoare de mii de euro.