Oradea se pregătește pentru o perioadă bogată în evenimente de Paști.
Pe scenele orașului sunt programate mai multe concerte de pricesne, precum și un spectacol susținut de Corul Madrigal, o Messa a lui Rossini va fi interpretată în catedrală, iar în incinta Cetății va putea fi vizitat un târg cu bunătăți și decorațiuni specifice perioadei și sărbătorilor pascale.
Seri cu pricesne
Paula Hriscu (foto), una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii religioase românești, urcă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea pe 24 martie, de la ora 19, în turneul național „Ce folos!”. Artista și-a descris astfel invitația la concertul cu cântări religioase și pricesne: „Să fim mai buni, mai iertători, să învățăm să dăruim fără să avem așteptări, să oferim dragoste mereu chiar și atunci când se aruncă înspre noi cu răutate. Dragostea și bunătatea vor învinge mereu”. Biletele costă 149 de lei și sunt disponibile online pe iabilet.ro.
Un spectacol interactiv pentru cei mici, intitulat „Aventura Iepurașilor de Paște”, va avea loc pe 27 martie, de la ora 18, în sala Filarmonicii. Show-ul, destinat copiilor cu vârste între 2 și 14 ani, spune povestea a doi iepurași, Rica și Rilă, care pregătesc cadouri pentru Paște, dar descoperă că vopselele magice necesare au fost furate. În încercarea de a le recupera, cei doi pornesc într-o aventură în care sunt ajutați de bunicul lor, Iepurașul Bocănilă, și de personajul Cochețica, iar spectatorii vor deveni parte din poveste. Evenimentul este produs de Teatrul Funtasticii, scenariul este semnat de Ionela Petri, regia de Sabina Arsenie, iar coregrafia de Rareș Ovidiu Valea. Biletele se vând cu prețuri între 50 și 75 de lei, pe ticketstore.ro.
Săptămâna Patimilor
Pe 28 martie, de la ora 19, la Oradea Arena, interpreta de muzică populară Georgiana Lobonț (foto) aduce concertul „Roagă-te și crede!”, cu un program de pricesne gândit, spune artista, ca o mulțumire adusă credinței. „Din recunoștință față de darul pe care l-am primit, dar și de binele pe care îl trăim, s-a născut acest concert. Mă bucur din toată inima că am reușit să aduc în fața bihorenilor un concert de suflet, înălțător, cu o încărcătură emoțională extraordinară plin, de emoție și de bucurie sufletească, prin care o să ne rugăm împreună și o să ne pregătim de Sfintele Paști cu adevărat”, a transmis artista, adăugând că o parte din încasări vor fi donate către o cauză umanitară. Biletele sunt disponibile pe entertix.ro, la prețuri între 111 și 244 de lei.
În aceeași seară, de la ora 19:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Corul Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin prezintă spectacolul „Săptămâna Patimilor”, un program conceput ca o călătorie prin ultimele zile ale lui Iisus pe pământ, de la intrarea în Ierusalim până la Cruce, combinând muzica corală cu elemente de artă dramatică și scenografie. Repertoriul spectacolului reunește lucrări de muzică pascală românească și universală, printre care fragmente din „Florilegiu bizantin”, colecția de muzică pascală structurată de Marin Constantin, „Prohodul Domnului”, în aranjamentul lui Nicolae Lungu, dar și „Credo” din „Missa în do minor” de W.A. Mozart. La pupitru se va afla dirijoarea Anna Ungureanu, textele vor fi rostite de actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki, iar copiii din Corurile Cantus Mundi din județul Bihor vor completa tabloul. Biletele (disponibile pe bilete.ro) costă între 110 lei și 170 de lei.
Rossini în Catedrală
Pe 2 aprilie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor va urca interpreta de muzică bizantină Maria Coman (video), cu un concert de Paști intitulat „Pași spre Înviere”, care „aduce în prim-plan valoarea muzicii culte și bizantine” și a fost gândit ca „o călătorie interioară, în care muzica devine limbaj al liniștii și al sensului”. Invitatul interpretei va fi actorul Adrian Titieni. Biletele (iabilet.ro) costă 210 lei.
În plină săptămână pascală, miercuri, 8 aprilie, de la ora 19, Filarmonica de Stat Oradea părăsește sala obișnuită de pe strada Moscovei și mută concertul acolo unde muzica lui Rossini pare că a fost scrisă să răsune, într-o catedrală, mai precis în Bazilica Romano-Catolică din Oradea. Sub bagheta dirijorului Noam Zur, orchestra și corul vor interpreta „Petite Messe Solennelle”, care a rămas una dintre cele mai frumoase partituri de muzică sacră ale secolului al XIX-lea. Biletele se găsesc pe poftimcultura.ro, la 40 și 45 de lei.
Târg la Cetate
Dincolo de aceste spectacole, orădenii sunt chemați și la o nouă ediție a Târgului de Paști, care între 3 și 13 aprilie va transforma Cetatea Oradea în loc de întâlnire, chiar și cu Iepurașul.

Vor fi și tentații, ca decorațiuni și preparate tradiționale la căsuțe și food truck-uri. Se plănuiesc totodată jocuri, ateliere meșteșugărești, activități de pictură pe ouă-gigant, spectacole de teatru și vânători de comori. Deci o mulțime de atracții, mai ales pentru cei mici.