Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor a mers luni în control la cantina fabricii Faist Mekatronic din Oradea, care deservește angajații companiei și este operată de firma SC Balearia Food SRL, și a găsit mai multe nereguli.
Potrivit unui comunicat transmis de CJPC Bihor, controlul a avut loc în urma unei informații apărute în spațiul online, iar inspectorii au confirmat că acolo sunt nerguli.
Mai precis, au găsit în blocul alimentar materie primă și preparate culinare gătite fără elemente de identificare și caracterizare, astfel încât să se poată stabili trasabilitatea și încadrarea în data limită de consum, mâncare congelată (chiftele, ruladă de carne, friptură de porc), dar și mizerie în frigidere, blocul alimentar și camera frigorifică.
sursa foto: CJPC Bihor
Cantina nu avea nici mijloc de măsurare adecvat și omologat, a mai transmis CJPC Bihor.
sursa foto: CJPC Bihor
Drept urmare, cantina a primit două amenzi, în valoare totală de 30.000 lei, produse în valoare de 6.990 lei au fost retrase, iar prestarea serviciilor a fost oprită, până la remedierea deficiențelor.