Oradea a fost săptămâna trecută în atenţia ecologiştilor din toată ţara. Într-o competiţie naţională, în care au concurat primării precum Cluj-Napoca, Timişoara ori Bucureşti sector II, Oradea a dovedit că e cel mai eco oraş al României.

Parcurile, managementul deşeurilor şi proiectele municipalităţii privind mediul au convins specialiştii Ministerului Mediului că Oradea merită să fie Capitala Verde a ţării. Un titlu care, deşi nu oferă niciun avantaj material, îi dă fiecărui orădean mândria de a locui într-o urbe ce n-a devenit prada urbanizării, ci care se străduie să combată poluarea specifică oraşelor.

Chestionare despre tot

01 Daniela Demeter.jpgAnual, Tuborg România şi Ministerul Mediului şi al Pădurilor organizează, în cadrul campaniei de responsabilizare Umbrela Verde, competiţia Capitala Verde, cu scopul de a identifica oraşele cu adevărat preocupate de mediu. Pentru ediţia 2012, la iniţiativa Danielei Demeter (foto), consilier în cadrul Compartimentului pentru Protecţia Mediului din Primărie, şi Oradea s-a înscris în concurs.

Pentru asta, angajaţii Primăriei au trebuit să completeze mai multe formulare. Organizatorii au vrut să ştie ce face oraşul pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, cum se desfăşoară transportul local, ce suprafeţe de zone verzi are oraşul, cum sunt folosite terenurile, care e calitatea aerului, cât de poluat fonic e oraşul, care e managementul deşeurilor, cum şi câtă apă se consumă, respectiv care e strategia locală de mediu. Toate aceste date au fost evaluate, apoi, de specialişti ai Ministerului Mediului.

Patru pentru Oradea

De asemenea, Primăria a trebuit să scrie un plan de comunicare, prin care să arate cum va promova printre orădeni acţiuni eco, dar şi să trimită juriului povestea Oradiei, sub forma unui articol de presă care să arate de ce merită oraşul să fie Capitala Verde. Acest articol a fost publicat chiar în suplimentul Oradea Noastră, în luna noiembrie a anului trecut. Pe lângă Oradea, în competiţie s-au mai înscris oraşele Alexandria, Sinaia, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Suceava, Bistriţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Brăila, Bucureşti sector II şi Braşov. La fiecare capitol, oraşele au primit un punctaj, în baza căruia au fost clasificate.

Ierarhia a fost anunţată miercurea trecută, în cadrul unei gale la care Oradea a fost reprezentată de viceprimarul Biro Rozalia, care nu s-a dus degeaba. Dimpotrivă, a adus acasă patru premii: un premiu de onoare, dat tuturor participanţilor, premiul blogosferei (acordat în baza celor 41 de articole scrise de bloggeri români pentru susţinerea Oradiei în concurs), premiul "Cel mai verde oraş" din categoria municipiilor cu peste 200.000 de locuitori înscrise în concurs şi premiul cel mare, Capitala Verde a României. "A fost un moment onorant", spune viceprimăriţa.

Obligaţii morale

Prin acest premiu, Oradea a făcut un pas serios în faţă, mai cu seamă că a concurat chiar cu o fostă Capitală Verde, Braşovul. "E o recunoaştere la nivel naţional a preocupărilor administraţiei locale şi ale orădenilor de rând", zice Rozalia Biro. Oradea a obţinut un punctaj mai mare graţie faptului că se apropie de norma europeană privind suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor, dar şi pentru că are în implementare sau derulare proiecte importante privind mediul, cum sunt retehnologizarea CET-ului şi amenajarea de diferite parcuri.

Edilii mizează că acest titlu va stimula în orădeni patriotismul local şi îi va face mai responsabili. "Sunt convinsă că orădenii sunt mândri că suntem Capitala Verde şi vor simţi că trebuie să aibă grijă de oraş", spune viceprimăriţa, arătând, pe de altă parte, că trofeul obligă Oradea să continue proiectele care au ajutat-o să devină "centrul" verde al ţării.

Spre Europa!

Prin câştigarea trofeului, Oradea se va bucura de promovare din partea organizatorilor concursului şi va avea prioritate la implementarea de proiecte de mediu realizate de Tuborg România. "Primul pas e să organizăm un eveniment de sărbătorire, cu toţi orădenii", anunţă Alina Bratu, reprezentant Umbrela Verde. Programul acestui eveniment, care va consta probabil într-un concert, va fi pus la punct împreună cu reprezentanţii municipalităţii.

În plus, organizatorii concursului vor ajuta Primăria, dacă aceasta va dori să se înscrie în concursul Capitala Verde a Europei, ediţia 2015. Competiţia e organizată de Comisia Europeană, iar înscrierile se fac cu doi ani înainte. "Noi colaborăm cu specialişti din Comisia Europeană, concursul naţional e gândit pe aceleaşi principii folosite şi la nivel european", precizează Bratu. Dacă edilii vor înscrie Oradea în cursa europeană şi, în plus, se vor ţine de promisiunile de a continua proiectele prietenoase cu mediul înconjurător, cine ştie, poate într-o zi micul oraş de pe Criş se va face cunoscut, printr-un fapt pozitiv, şi la nivel european...