Poliţiştii de frontieră bihoreni au oprit, la intrarea în ţară prin Borş, două maşini marca Range Rover, în valoare totală de 90.000 de euro, care aveau documente false şi serii neconforme cu cele originale. Maşinile erau conduse de doi ruşi.

"În data de 19.10.2016, ora 22.25, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţenii ruşi Fugin D., în vârstă de 37 de ani şi Artem S. în vârstă de 45 de ani, conducând două autoturisme marca Land Rover (model Range Rover, n.r.), înmatriculate în Rusia", a precizat comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Şoferii au arătat certificate de înmatriculare cu însemnele autorităţilor ruse. "În urma controlului efectuat asupra maşinilor s-a constatat că seriile şi autocolantele de pe autoturisme nu sunt conforme cu standardele constructorului. De asemenea, s-a stabilit ca documentele maşinilor sunt false", a mai spus purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Potrivit aceleiaşi surse, cei doi bărbaţi le-au spus poliţiştilor că voiau să meargă în vacanţă prin Europa, iar un conaţional le-a oferit autoturismele, cu condiţia să le ducă în Rimini (Italia). Totodată, aceştia au spus că au preluat autovehiculele din Lituania, urmând să viziteze România şi nu ştiau faptul că documentele maşinilor sunt false.

Autoturismele, în valoare totală de circa 90.000 de euro, au fost indisponibilizate la sediul ITPF Oradea până la finalizarea cercetărilor. În cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.