Internatul Colegiului Tehnic Constantin Brâncuşi din Oradea este închis sub lacăt. Fostul centru de carantină, în care au fost izolaţi până la începutul săptămânii trecute romii din comuna Batăr repatriaţi de Marea Britanie, a fost supus la două dezinfecţii şi urmează să mai suporte încă una.

Săptămâna aceasta angajaţii în costume speciale vor scoate toată lenjeria din internat pentru a fi dată la curăţat unei firme specializate în sterilizarea echipamentelor medicale.

Până acum, municipalitatea a cheltuit peste 63.000 lei cu hrana şi cazarea chiriaşilor. La această sumă se vor adăuga costurile privind curăţarea şi dezinfectarea imobilului, dar mai ales cele cu remedierea distrugerilor făcute de "diasporeni".

Până la sfârşitul săptămânii trecute niciun reprezentant al municipalităţii nu a intrat în cămin pentru a inventaria reparaţiile necesare. În primul rând din raţiuni de siguranţă, în al doilea rând pentru că, dat fiind comportamentul foştilor locatari, precis i-ar fi prins tot acolo sărbătorile de Paşti...