Echipaje de pompieri voluntari şi privaţi s-au întrecut, vineri, la faza judeţeană a concursurilor profesionale ale acestor servicii pentru situaţii de urgenţă, iar cele mai bune dintre ele s-au calificat pentru etapa interjudeţeană.

Potrivit unui comunicat transmis de ISU Crişana, la startul celor două categorii ale competiției, una dedicată pompierilor voluntari şi una celor privaţi, s-au aliniat aliniat şase echipaje din Bihor: SVSU Diosig, SVSU Şinteu, SVSU Popeşti, SPSU Dedeman SRL, SPSU Dietscon Asset Crişana şi SPSU Celestica România SRL.

"În cadrul competiţiei, al cărei scop îl constituie dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, echipele rivale şi-au disputat întâietatea pe parcursul a trei probe practice: Ştafeta 4X100 metri, Pista cu obstacole 100 de metri şi Realizarea dispozitivului de intervenţie", se arată în comunicat.

Echipele clasate pe primul loc în cadrul celor două categorii vor participa la etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, care se va desfăşura în perioada 10-12 iulie, tot în Bihor. 

După şase ore de concurs, rezultatele au fost:

Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU)

Locul I SVSU Şinteu

Locul II SVSU Popeşti

Locul III SVSU Diosig

Servicii Private pentru Situaţii de Urgenţă (SPSU)

Locul I SPSU DIETSCON ASSET CRIŞANA

Locul II SPSU DEDEMAN SRL

Locul III SPSU CELESTICA ROMÂNIA SRL

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!