Expoziţia "Anticriză", vernisată luni la Galeria Euro Foto Art de Asociaţia cu acelaşi nume şi de Clubul Fotografic Nufărul, a strâns la un loc lucrările celor mai buni trei caricaturişti din Oradea: Viorel Chiricuţă, Ovidiu Pascu şi Flavius Miheş. Sunt expuse 101 caricaturi, unele în premieră altele publicate deja în media.

Lucrările au fost prezentate de preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, Ştefan Toth. "Artiştii fotografi au fost mereu prieteni cu caricaturişti. Şi unii şi ceilalţi au fost mereu în criză dar au învăţat să facă haz de necaz şi să meargă mai departe", a spus Toth care, cu excepţia anului trecut, a organizat anual câte o expoziţie de caricatură.

Invitat la expoziţie, directorul BIHOREANULUI, Mircea Chirilă, a deplâns situaţia caricaturiştilor locali care, odată cu criza care s-a abătut asupra presei, şi-au pierdut locurile privilegiate pe care le aveau în redacţii.

"Îmi amintesc că, în anii trecuţi, aveau în cotidiene câte o caricatură pe zi. Era ca şi când ar fi trebuit să scrii câte un editorial pe zi, lucru deloc uşor de realizat", a spus Mircea Chirilă, care a mai adăugat că este un lucru bun că expoziţia a fost vernisată luni, pentru că până pe la jumătatea săptămânii se vor prinde toţi despre ce este vorba în caricaturi.

Caricaturistul Flavius Miheş a spus că important este ca "produsul" muncii lor să ajungă la public, iar pentru acest lucru se pot folosi cu succes reţelele de socializare, iar Viorel Chiricuţă a adăugat că, prin intermediul expoziţiei "Anticriză", caricaturiştii au declarat război prostiei.

Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului până la data de 11 august 2011, lucrările putând fi vizitată în zilele de lucru, între orele 8 şi 17.