Asociaţia Caritas Eparhial, care funcţionează pe lângă Episcopia Greco-Catolică din Oradea, a trimis două tone de alimente şi produse de igienă către o parohie ucraineană, aflată la graniţa cu România, ce are în grijă sute de refugiaţi.

Voluntari pentru Ucraina

Potrivit unui comunicat transmis de ONG, donaţiile au ajuns săptămâna trecută, sâmbătă, la parohia greco-catolică "Sfântul Ierarh Nicolae" din Apşa de Jos, situată la câţiva kilometri de punctul de trecere a frontierei cu România din Sighetu Marmaţiei. Acolo, refugiaţi din toată Ucraina ajung obosiţi, flămânzi, speriaţi şi au nevoie de mult sprijin emoţional, dar şi material.

"Doar în cursul zilei de vineri, 25 martie, au trecut pragul parohiei peste 300 de persoane, iar în dimineaţa zile de luni, 28 martie, au ajuns alte 250 de persoane care au nevoie de alinare, sprijin şi linişte, dar mai ales de hrană şi îmbrăcăminte", au transmis reprezentanţii Caritas.

Asociaţia a trimis ulei, făină albă, zahăr, orez, paste, dulciuri, conserve, lapte, scutece de copii, şerveţele umede, şerveţele nazale, absorbante, rechizite, periuţe de dinţi, pastă de dinţi, hârtie igienică, săpun lichid, şampon, gel de duş şi role de hârtie.

"Produsele donate au fost strânse de asociaţie prin colecta iniţiată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea pe perioada a trei săptămâni. Au răspuns apelului Parohia Greco-Catolică Beliu, jud. Arad, Parohia Greco-Catolică Plopiş, jud. Sălaj, Parohia Greco-Catolică "Sfânta Treime" din Oradea, Parohia Greco-Catolică Sântandrei, Parohia Greco-Catolică Holod, Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuşi" şi Clasele Step by Step de la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" şi mulţi alţi binevoitori, persoane fizice din Oradea. O parte din produsele trimise au fost donate şi de Congregaţia Surorilor Misionare ale Patimilor lui Isus, din Oradea, prin sora Cezarina", se arată în comunicat.

Donaţiile au fost livrate în Ucraina gratuit de Gheorghe Scorţe, de la Casa de tip familial "Margherita" din Telechiu, care a fost ajutat de tinerii de la Seminarul Teologic Greco-Catolic "Sfinţii Trei Ierarhi" din Oradea.

E nevoie de donaţii!

Din nefericire, numărul refugiaţilor care cer ajutorul bisericii din Apşa de Jos creşte în fiecare zi.

Preotul paroh ucrainean le-a povestit voluntarilor Caritas prin ce trece. "Se uită cu groază la depozit, pentru că se împuţinează mâncarea şi oamenii vin foarte speriaţi. Refugiaţii se bucură de un litru de ulei sau un kg de zahăr pe care le primesc şi se oferă şi ei voluntari, numai ca să aibă ceva de lucru. Cei mai mulţi dintre cei sosiţi rămân acolo, aşteaptă să vadă cum va decurge mersul lucrurilor, mărturisind, trişti şi debusolaţi: «Părinte, nu avem unde să ne ducem»", au mai scris ONG-iştii.  

Caritas Eparhial continuă să adune produse alimentare şi de igienă. Cei care vor să doneze pot duce astfel de bunuri la punctul de colectare de pe strada Ioan Cantacuzino nr. 56, de luni până vineri, între orele 15-17.

"Stă în puterea noastră să înfăptuim binele!", au mai transmis reprezentanţii asociaţiei.