Joi, 21 august, orădenii vor putea admira din nou o paradă deosebită adusă de la Debreţin, unde cu o zi înainte are loc ediţia cu numărul 45 a Carnavalului Florilor. În Oradea, carele alegorice ajung pentru a zecea oară, în urma unei colaborări între administraţiile locale şi judeţene din Bihor şi Hajdu-Bihar.
Şi de această dată, carele alegorice vor fi însoţite de călăreţi, dansatori şi majorete. "Carnavalul Florilor reprezintă pentru Oradea o tradiţie, orădenii aşteaptă să admire carele alegorice, maşinile împodobite şi alaiul care le însoţeşte. În acest an vom avea peste trei sute de persoane, formaţii de dans popular şi trupe pop, majorete şi şcoli de dans de renume din Oradea şi multe altele, care vor însoţi carele alegorice pe traseul tradiţional", a declarat viceprimarul Ovidiu Mureşan.
Parada carelor alegorice va începe la ora 16 de lângă blocurile zig-zag şi va traversa o bună parte din oraş până în Parcul 1 Decembrie, unde sunt programate mai multe recitaluri, evenimentul încheindu-se cu concertele date de Radics Gigi (Ungaria) şi orădeanca Denisa Moşincat.
Primăria Oradea atrage atenţia că, pe traseul paradei, traficul rutier va fi îngreunat.