Tradiția Carnavalului florilor va continua și în acest an în Oradea, pentru a 25-a oară, alături de o nouă ediție a Zilelor Culturii Maghiare.
Miercuri, 20 august, de la ora 19, în Piața Ferdinand, va avea loc sfințirea pâinii, iar joi, 21 august, 4 care alegorice, care vor ajunge din Debrețin în oraș, vor putea fi admirate în Piața Unirii, de dimineața, până la ora 18.30.
La fel ca în alţi ani, Oradea va avea un aranjament floral comun cu cel al oraşului din țara vecină. Carul comun, intitulat „Oglinda noastră pe lume, tradiție și renaștere”, va evidenția valorile culturale ale celor două orașe, cu accent pe elementele secesioniste caracteristice Oradiei. Seara, de la ora 21, orădenii se vor putea delecta cu un concert de muzică clasică.
„Mă bucur mult că și în acest an putem fi parteneri la acest minunat eveniment. Cu siguranță orașul nostru, asemenea Debrecenului, are de câștigat din punct de vedere cultural. Consider că astfel de manifestări, organizate între două orașe înfrățite, au rolul de a ne apropia și mai mult”, a menționat Zatykó Gyula (foto, cu microfon), consilier în cadrul Cabinetului primarului Florin Birta, în cadrul unei conferințe care a avut loc în Debrețin, ținute alături de Széles Diána – viceprimarul din acest oraș.
În Debrețin, Carnavalul florilor împlinește 59 de ani, primul eveniment având loc în anul 1966. Pentru a marca acest moment, în perioada 15–21 august, acolo vor fi organizate sute de evenimente, cu mii de invitați, manifestări de amploare, festivaluri, dansatori din întreaga lume, inclusiv Japonia, Columbia sau Italia.
De asemenea, în Oradea, se vor desfășura și o serie de evenimente în cadrul Zilelor Culturii Maghiare, dedicat tuturor vârstelor, iar programul urmează să fie anunțat în curând.
„Vă așteptăm la Zilele Culturii Maghiare Oradea! Ediția din acest an va avea loc în Piața Unirii și în Piața Ferdinand în 20-21 august. Programul va fi anunțat în curând”, au postat organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.