Grupul Carrefour a anunțat oficial joi că demarează procedura de vânzare a filialei din România către Pavăl Holding. Mai precis, a fost anunțată „intrarea în negocieri exclusive cu Pavăl Holding pentru vânzarea tuturor activităților sale din România”. 

Pavăl Holding este vehiculul de investiții al familiei Pavăl, antreprenori români de top și proprietari ai Dedeman, liderul național în bricolaj.

„Vânzarea Carrefour România confirmă progresul bun al revizuirii portofoliului inițiată în 2025. După tranzacțiile majore finalizate în ultimele douăsprezece luni — în special răscumpărarea intereselor minoritare în Carrefour Brazilia și vânzarea Carrefour Italia — Grupul își continuă transformarea și concentrarea pe cele trei țări de bază. În acest context, vom prezenta miercurea viitoare pilonii cheie ai noului nostru plan strategic”, a transmis Alexandre Bompard, Președinte și CEO al Carrefour.

El a adăugat: „Doresc să mulțumesc tuturor colegilor de la Carrefour România pentru dedicarea, profesionalismul și serviciile oferite clienților noștri, care au ajutat la construirea unei afaceri solide. Sunt încrezător că acordul încheiat cu Pavăl Holding reprezintă o oportunitate excelentă pentru succesul lor continuu”. 

Tranzacția are la bază o valoare a activității (Enterprise Value) de 823 milioane de euro, au anunțat reprezentanții Carrefour. 

Carrefour România operează o rețea multi-format de 478 de magazine (incluzând 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine de tip discount) și a generat vânzări brute (inclusiv TVA) de 3,2 miliarde de euro în 2024 și 2025, reprezentând aproximativ 3,5% din vânzările Grupului.

Finalizarea tranzacției rămâne sub rezerva obținerii autorizațiilor de reglementare obișnuite. Se preconizează că aceasta va avea loc în a doua jumătate a anului 2026.

După anunțul Carrefour, Pavăl Holding a transmis la rându-i un comunicat despre semnarea unui acord de negociere exclusivă cu Grupul Carrefour pentru preluarea operaţiunilor din România. Este vorba despre extinderea portofoliului grupului către un nou segment strategic: retailul alimentar, transmite grupul, potrivit Digi24.ro.

„Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluţia modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi şi ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman. Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relaţia cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor româneşti. Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos creşte doar alături de comunitatea care îl susţine”, a transmis Dragoş Pavăl, Preşedinte Pavăl Holding şi Dedeman.

„Pornim cu încredere, ştiind că echipa Carrefour România reuneşte profesionişti cu experienţă şi procese interne bine puse la punct. Această echipă reprezintă fundamentul pe care vom continua să construim, să dezvoltăm parteneriatele locale şi să le oferim clienţilor o experienţă de cumpărături modernă, eficientă şi adaptată nevoilor lor”, a adăugat Dragoş Pavăl.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!