O avarie apărută marţi în zona Ştrandului Municipal, pe Magistrala de termoficare 4 a societăţii Electrocentrale, va lăsa fără apă caldă şi căldură consumatorii racordaţi la Punctul Termic 836 şi pe cei din comuna Sânmartin.

Conform unui comunicat al Electrocentrale, pe timpul lucrărilor se vor înrăutăţi parametrii agentului termic furnizat de punctele termice 839, 840, 844, 845, 856, 863, 868, 869, 878 şi 883 şi există posibilitatea ca intervenţia la reţea să necesite inclusiv oprirea acestora.

La fel, se va întrerupe furnizarea agentului termic primar către consumatorii racordaţi direct la porţiunea de reţea ce urmează a fi oprită.

Lucrările vor afecta consumatorii situaţi în zonele Dragoş Vodă, Gara Velenţa, Piaţa Nucetului (cartierul Prima Casa), Nufărul I, Nufărul III, strada Nufărului, de la intersecţia cu strada Ciheiului, Constantin Nottara şi adiacente până la Universitatea Emanuel, precum şi pe cei din comuna Sânmartin.

Conform comunicatului Electrocentrale, lucrările de localizare şi izolare a avarierii se află în curs de desfăşurare, pentru ca reluarea alimentării cu apă caldă şi încălzire a zonelor afectate să se poată face în cel mai scurt timp posibil.