Clubul Sportiv Suioco din Oradea organizează prima ediţie a Cupei "Curtea Veche" la jocul de cruce. Competiţia va avea loc joi, de la ora 16, la Terasa Curtea Veche de pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu nr. 19 (vizavi de Hotel Gala).

Împătimiţii acestui joc, indiferent că sunt bărbaţi sau femei, sunt invitaţi să se înscrie zilnic între orele 11 şi 23 la terasă sau joi înainte de concurs. Taxa de înscriere este de 20 de lei.

Cei care se vor dovedi cei mai buni la cruce vor fi premiaţi cu bani, dar şi bere dată de Tuborg, co-organizator al evenimentului.

Regulamentul de participare prevede că: arbitrajul şi cărţile sunt asigurate de organizatori; partidele se vor juca conform tragerii la sorţi de la înscriere, în sistem eliminatoriu, pe baza a două partide câştigate din trei; câştigătorii se vor prezenta cu pachetul de cărţi la masa juriului, vor semna foile de arbitraj şi vor preda cărţile, după care vor continua până la eliminarea din concurs; ultimele două perechi calificate se vor confrunta pentru obţinerea locurilor I-III tot pe sistem eliminatoriu; ultimii doi câştigători rămaşi în concurs se vor lupta pentru locurile I-II, iar învinşii pentru III-IV; campionul "Curţii Vechi" va fi cel care termină competiţia fără înfrângere. Premiile pentru primele trei locuri vor fi acordate după finalizarea competiţiei.

Mai multe detalii se pot obţine fie de la terasă, fie la numerele de telefon 0744-693.855, 0771-746.808 (Ioan Corneliu Surlă, preşedintele Clubului Sportiv Suioco).