Pentru întâia oară, Casa Corpului Didactic Bihor, instituţia care organizează cursuri pentru dezvoltarea profesională a dascălilor, şi-a prezentat raportul în cadrul Colegiului Prefectural.

Directoarea instituţiei, Carmen Bodiu (foto), a arătat că, anul trecut, 1.662 de cadre didactice şi angajaţi ca personal didactic auxiliar au participat la programele CCD Bihor, cel mai frecventat curs fiind unul despre educaţia permanentă, intitulat "Pro Paideia. Educaţia permanentă în contextul social actual", absolvit de 822 de persoane.

Din totatul de cursanţi de anul trecut, cei mai mulţi, 1.122, sunt profesori, 263 sunt învăţători, 112 educatori, 101 didactic auxiliar, iar 64 personal de conducere.

Bodiu a mai spus, în faţa colegilor şefi din alte instituţii deconcentrate, că anul trecut CCD a depus spre acreditare 10 noi programe, dintre care nouă sunt deja funcţionale: "Formarea competenţelor IT", "Metode interactive de predare-învăţare", "Conducerea, îndrumarea şi controlul în procesul instructiv-educativ", "Pro Paideia. Educaţie permanentă în contextul social actual", "Parteneriatul educaţional şcoală-comunitate", "Comunicare eficientă în mediul educational", "Şcoala fără droguri", "Managementul clasei de elevi. Gestionarea situaţiilor de criză", "Perspective actuale în abordarea curriculară".

La aceeaşi şedinţă de la Prefectură, a mai prezentat raportul pentru anul trecut colonelul Sorin Caba, împuternicit inspector şef la ISU Crişana. Aşa cum a făcut-o şi zilele trecute, într-o conferinţă de presă, Caba a arătat că a crescut numărul intervenţiilor la care este solicitat ajutorul pompierilor ori al echipajelor SMURD. De asemenea, colonelul a anunţat planul Inspectoratului de a construi un centru de pregătire a pompierilor la Sântion, printr-un proiect transfrontalier.