Directorul Casei de Cultură a Municipiului Oradea, Flavius Bunoiu, a prezentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, noul aspect al instituţiei. De la începutul lunii iunie, clădirea situată în Piaţa Ferdinand nr. 4 a intrat în proces de renovare, însă numai la acoperiş şi în interior, întrucât fondurile pe care Consiliul Local le-a alocat, de 200.000 de lei, nu au ajuns şi pentru renovarea exterioară a clădirii.

flavius bunoiu_2.jpgPrimul reabilitat a fost acoperişul clădirii, prin care se infiltra apa, astfel că pereţii erau plini de mucegai. Apoi s-a lucrat în interior: s-au schimbat geamurile, au fost zugrăvite toate încăperile, s-a schimbat instalaţia electrică, s-au demolat unele birouri, au fost înlocuite cablajele vechi de internet, telefonie şi fax. "Acum, în toată sala de spectacol este internet wireless", a explicat Bunoiu (foto).

De altfel, şi sala de spectacol s-a schimbat la faţă: are podele de trafic intens, tapet în loc de lambriuri de lemn şi cortină nouă. "Nu am putut schimba, deşi avem bani din bugetul propriu, scaunele din sala de spectacol. Asta pentru că există o Ordonanţă de Guvern care nu ne permite să facem achiziţii pentru mobilier", a precizat directorul Casei de Cultură.

O altă investiţie care nu s-a putut realiza este renovarea pereţilor exteriori ai clădirii, care sunt într-o stare avansată de degradare. Aceasta este programată pentru anul următor, când Bunoiu speră că va reuşi şi să instaleze o centrală cu care să răcească şi să încălzească întreaga clădire şi să pună la punct sistemele de sonorizare şi de lumini ale scenei.

Cu acest nou look, managerul speră să atragă mai mulţi tineri spre Casa de Cultură a Municipiului. "Ne propunem ca în fiecare seară din Toamna Orădeană să ţinem câte un spectacol".

Totodată, renovarea a făcut ca preţurile de închiriere a sălii să crească de la 50 de lei pe oră la 100. "Acest tarif se aplică doar pentru evenimentele care n-au nicio legătură cu cultura. Cine doreşte sala pentru un eveniment cultural, o primeşte gratuit", a mai spus directorul instituţiei.