Câteva zeci de orădeni, printre care oameni de artă şi cultură precum Radu Târnoveanu şi Mircea Bradu, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, cum ar fi preşedintele Federaţiei Patronilor, Ioan Lucian, au participat duminică seară la evenimentul de inaugurare a Casei de Licitaţii şi galeria de artă Prinţesa Anastasia, situată pe strada Vasile Alecsandri, nr. 4.

Casa este prima de acest fel din Oradea şi cuprinde atât o galerie, la etaj, unde vor fi ţinute şi licitaţiile, dar şi un spaţiu la parter care urmează să devină cafenea de artă. Invitaţii la deschiderea festivă au fost serviţi cu şampanie şi poftiţi să admire mai multe tablouri şi sculpturi semnate de pictori contemporani şi din secolul XX, precum Ştefan Pelmuş, Deák Arpád, Tibor Ernö şi Ion Iancuţ, în timp atmosfera a fost asigurată de muzica interpretată de un cvartet de coarde.

În discursul său, Foris Sandor Gyorgy, unul dintre proprietari, şi-a exprimat speranţa că "Prinţesa Anastasia" va ajuta la renaşterea unei culturi a artei în Oradea. În plus, acesta şi-a anunţat planurile de a deschise în oraş o şcoală de restauratori.

"Dorinţa noastră este ca în 15 septembrie să pornim prima şcoală profesională de tehnică de restaurare. În Europa există o mare cultură de restaurare, oamenii doresc să-şi păstreze cum trebuie lucrările de artă, iar pentru asta este nevoie de restauratori. Vom porni această şcoală şi o vom face cunoscută prin toată Europa", a spus Foris Sandor Gyorgy.

Prima licitaţie a Casei "Prinţesa Anastasia" va avea loc cel mai probabil în luna iulie.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: Artă de vânzare: Un orădean pasionat deschide prima casă de licitaţii de artă din oraş