Un incendiu violent a mistuit, joi seară, etajul superior al unei case din satul bihorean Mierlău, comuna Hidişelu de Sus.

Alarma s-a dat prin numărul unic de urgenţă 112 la ora 20.40, iar când au ajuns acolo cele două echipaje de la Garda de Pompieri 1 Mai şi un echipaj de la Detaşamentul 1 Oradea, flăcările înalte de câţiva metri făceau scrum acoperişul casei şi camerele situate la etaj. În total, a ars acoperişul întins pe o suprafaţă de 190 mp şi toate bunurile aflate în încăperi.

Din fericire, însă, în casă nu se afla nimeni, iar pompierii au reuşit să împiedice propagarea focului la parterul locuinţei.

Militarii spun că incendiul a fost izbucnit, cel mai probabil, de un coş de fum deteriorat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile.