Pompierii bihoreni au intervenit, duminică în jurul orei 10.50, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera de zi a unei case din Săcueni.

Când militarii au ajuns la locul incendiului, încăperea era în flăcări şi exista riscul ca focul să se extindă în toată casa. Pompierii au reuşit să evite însă acest scenariu.

"Ca urmare a producerii evenimentului, provocat cel mai probabil de un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, a ars o suprafaţă de aproximativ 30% din tavanul camerei afectate de flăcări", a transmis maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Coşurile de fum sunt un real pericol de incendiu, dacă nu sunt folosite corespunzător, fiind de altfel o cauză frecventă a incendiilor izbucnite în lunile reci. Chiar sâmbătă, pompierii bihoreni au fost chemaţi să stingă şi un foc pornit în hornul unei case din Voivozi, care s-a aprins pentru că nu a fost curăţat de funingine.

În acest context, ISU Crişana le reaminteşte bihorenilor că trebuie să acorde atenţie coşurilor de fum şi să le cureţe periodic, să le izoleze de materiale combustibile şi să se asigure că sunt etanşe.