O casă din satul bihorean Sântelec, comuna Hidişelul de Sus, a fost distrusă de flăcări, vineri seară.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, alerta s-a dat în jurul orei 19.20, iar trei echipaje de pompieri de la Garda 1 Mai şi de la Detaşamentul 1 Oradea au mers de urgenţă la locul indicat.

"În momentul sosirii echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta în interiorul locuinţei şi la nivelul acoperişului", a declarat Roşca, sâmbătă, pentru BIHOREANUL.

Militarii au luptat cu focul timp de o oră. Incendiul a distrus mobilierul din bucătăria casei, dintr-un dormitor, un hol şi o cămară, dar şi patru ferestre, patru uşi şi 80 de metri pătraţi de acoperiş.

Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, focul a pornit din cauza amplasării necorespunzătoare a unor materiale combustibile în apropierea sistemelor de încălzire.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.