Pompierii bihoreni au intervenit, sâmbătă seară, timp de o oră şi 20 de minute pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din satul bihorean Ciocaia, se arată într-un comunicat transmis luni de ISU Crişana.
Flăcările au izbucnit în camera de zi a casei şi, cel mai probabil, au fost declanşate de un burlan de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile. În incendiu, s-au distrus corpuri de mobilier, uşi, aparate electrocasnice şi materiale textile. Pompierii au reuşit însă să evite extinderea focului la alte încăperi ale casei.
La această intervenţie au participat două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Săcueni.
Tot sâmbătă, un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Beiuş a intervenit în satul Pocola, pentru salvarea unei vaci căzute într-un canal.
"Acţionând, timp de aproximativ 45 de minute, cu cordiţe, furtunuri şi alte accesorii specifice unor astfel de intervenţii, pompierii militari au scos cornuta din canalul îngust şi adânc de aproximativ trei metri, predând-o, teafără, proprietarului", a mai transmis ISU Crişana.