Lângă Ploieşti, un inginer român de 51 de ani şi-a construit o casă pasivă, proiectată special ca să-şi ia energia de la soare şi din pământ. Casa lui Liviu Olteanu foloseşte panouri fotovoltaice, captatori solari în vid şi pompe geotermale pentru a produce căldura, apa caldă şi curentul electric necesare familiei.

Proprietarul a investit şi în izolaţie, ca să păstreze căldura captată în locuinţă. Astfel, a ales geamuri termopan în trei foi şi un sistem de ventilaţie care face să nu piardă mai mult de zece procente din încălzirea casei.

Olteanu se gândeşte chiar să vândă din energia captată de locuinţa sa, atunci când va fi în surplus. Aşa că nu numai că nu plăteşte facturi, dar ar putea câştiga bani frumoşi din asta.

O astfel de casă-minune costă în jur de 140.000 de euro, cu 15-20% mai mult decât o locuinţă asemănătoare cu proiect convenţional. Atenţie însă, cel mai potrivit este ca sistemele să fie gândite înainte ca imobilul să fie ridicat, pentru că orientarea se face după soare.