Înfiinţat în urmă cu mai bine de un deceniu, singurul adăpost dedicat felinelor fără stăpân din Oradea, Prietenii Pisicilor, este în pericol să devină o amintire. Până la 1 martie, pisicuţele trebuie să plece din casa în care stau cu chirie, iar voluntarii care le îngrijesc caută soluţii, apelând și la bunăvoinţa altor orădeni...

Prietenii pisicilor

Adăpostul Prietenii Pisicilor a fost înfiinţat în 2010, de iubitori de feline reuniţi într-o asociaţie cu acelaşi nume. Dintotdeauna, funcţionează numai prin grija voluntarilor. „Suntem câţiva oameni care, înainte sau după job, mergem la pisicuţe”, spune Linda, unul dintre ei. De lucru este: zilnic, în adăpost trebuie făcută curăţenie, iar felinele, adunate de pe străzi sau din casele în care au rămas singure după ce stăpânii lor au murit, trebuie hrănite.

Adăpostul funcţionează într-o casă închiriată în Oradea, a cărei adresă n-a fost deconspirată niciodată. „Nu am vrut să ne trezim cu pisici aruncate peste gard, pentru că avem o capacitate limitată”, spune femeia. În prezent, în casă trăiesc 58 de feline, iar dacă ar fi mai multe, ar fi prea înghesuite: „Scopul este să le asigurăm o viaţă bună, nu să le ţinem una peste alta”.

Adăpost... ipotecat

Adăpostul este acum într-un impas: până pe 1 martie, trebuie să se mute, proprietarul având alte planuri cu imobilul. „Avem nevoie de o altă casă şi trebuie să fie în Oradea, pentru că noi aici locuim”, explică femeia.

Ca să nu mai rişte pe viitor evacuarea, voluntarii au un plan măreţ: să cumpere propria casă. „Unul dintre noi va lua un credit, iar împreună vom plăti ratele. Când casa va fi achitată, o donăm asociaţiei”, spune Linda. Desigur, cu condiţia ca ratele să fie mereu plătite la timp.

Recent, asociaţia a lansat o strângere de fonduri, pe Facebook, şi a organizat târguri şi tombole online, ca să adune un fond de rezervă, din care să susţină adăpostul. „Le mulţumim tuturor celor care ne ajută, dar rugămintea cea mai mare pentru orădeni nici nu este aceea de a dona bani. Ne-ar ajuta mai mult dacă ar steriliza pisicile pe care le au sau le găsesc, ca să nu mai ajungă altele pe străzi”, spune Linda. Cu cât mai puţine feline vor fi abandonate, cu atât mai bine o va duce şi adăpostul...