O casă nelocuită de pe strada Plopilor din Beiuş a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de marţi spre miercuri, cel mai probabil după ce cineva i-a dat foc intenţionat.

Potrivit unui comunicat transmis de ISU Crişana, focul a fost sesizat în jurul orei 00.50 de proprietarul casei vecine, care a chemat pompierii în ajutor. Când militarii au ajuns acolo, flăcările cuprinseseră o cameră şi acoperişul.

„Pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să localizeze incendiul în limitele găsite și să împiedice propagarea acestuia la celelalte trei încăperi ale locuinței și la casa învecinată”, a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Flăcările au distrus două canapele, trei uşi de lemn şi circa 50 metri pătraţi din acoperiş.

„Cercetările efectuate la fața locului au relevat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat în mod intenționat de către o persoană a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate”, a mai spus Roşca.

Se pare că varianta plauzibilă este ca imobilul să fi fost incendiat de oameni ai străzii care s-au adăpostit acolo, dat fiind că respectiva casă este nelocuită.